Un „da” rostit la căsătorie nu înseamnă întotdeauna o alegere liberă

Un „da” rostit la căsătorie nu înseamnă întotdeauna o alegere liberă. În spatele lui se pot afla amenințări, presiuni din partea familiei sau teama de a rămâne fără sprijin. Combaterea căsătoriilor forțate presupune, de aceea, mai mult decât sancțiuni penale: prevenție, identificarea riscurilor și ajutor concret pentru persoanele afectate, se arată într-o cercetare publicată pe JURIDICE.ro de Ana Lupu.

Foto: Pixabay

Când acordul ascunde constrângerea

O căsătorie este forțată atunci când una dintre persoane sau ambele sunt constrânse să o încheie. Nu este vorba doar despre violență fizică. Amenințările, intimidarea și presiunile psihologice pot limita la fel de grav libertatea de a decide.

Pentru o persoană dependentă de familie, posibilitatea de a refuza poate exista doar în teorie. Întrebarea esențială nu este, așadar, numai dacă a spus „da”, ci și dacă putea spune „nu” fără să se teamă de consecințe.

În România, Constituția și Codul civil consacră principiul căsătoriei liber consimțite. Tradiția, reputația familiei sau convingerile religioase nu pot justifica impunerea unei căsătorii.

Copiii și tinerii, deosebit de vulnerabili

Căsătoria timpurie și căsătoria forțată nu sunt noțiuni identice, deși se pot suprapune. Constrângerea poate afecta inclusiv adulți, iar în cazul minorilor trebuie analizate atât maturitatea, cât și presiunile la care sunt expuși.

Datele recensământului din 2021, prezentate de Centrul FILIA și citate în analiza publicată pe JURIDICE.ro, arată că 521 de fete cu vârste între 11 și 14 ani trăiau în uniuni consensuale, adică în relații de cuplu fără căsătorie.

Cifra nu arată câte dintre aceste relații au fost impuse. Ea semnalează însă situații de vulnerabilitate care necesită atenție și evaluare individuală, nu concluzii automate.

Căsătoriile timpurii pot fi asociate cu întreruperea școlii, sarcini la vârste fragede și dependență economică. Atunci când există și constrângere, lipsa resurselor și izolarea pot face ieșirea din relație cu atât mai dificilă. Nici sarcina, nici existența unei relații nu justifică obligarea unui copil să se căsătorească.

Ce poate face legea și unde are nevoie de sprijin

Convenția de la Istanbul cere statelor să incrimineze constrângerea la căsătorie. Dar existența unei sancțiuni nu garantează, singură, siguranța victimei.

În condițiile prevăzute de lege, mecanismele de combatere a violenței domestice pot oferi protecție inclusiv în asemenea situații, prin ordine de protecție și acces la adăposturi. Pentru copii, legislația privind protecția drepturilor copilului permite intervenția în cazurile de abuz și violență.

Aceste instrumente trebuie însă să fie accesibile în practică. O persoană amenințată are nevoie nu doar să știe că abuzul poate fi sancționat, ci și să aibă unde să meargă și de la cine să primească ajutor.

Protecția începe înainte de abuz

Școala, serviciile sociale, personalul medical și organizațiile neguvernamentale pot contribui la identificarea timpurie a riscurilor. Absenteismul sau abandonul școlar pot justifica evaluarea situației unui copil, fără a fi considerate automat dovezi ale unei căsătorii forțate.

Intervenția trebuie să protejeze siguranța și confidențialitatea persoanei. La fel de importante sunt consilierea, continuarea educației și sprijinul pentru dobândirea independenței.

Libertatea de a te căsători înseamnă și libertatea de a refuza. Protecția reală nu se măsoară doar în pedepsele prevăzute de lege, ci și în posibilitatea persoanei de a spune „nu” și de a primi ajutor.