Inteligența artificială ar putea avea drepturi? Ce ne învață comparația cu animalele

Un chatbot ne răspunde politicos, pare să ne înțeleagă emoțiile și poate purta conversații care seamănă tot mai mult cu cele dintre oameni. Dar înseamnă acest lucru că simte ceva? Și ar trebui să primească drepturi?

Întrebările nu mai țin doar de literatura science-fiction. Ele deschid o dezbatere juridică în care trebuie separate două probleme: cine răspunde pentru prejudiciile provocate prin inteligența artificială și dacă, într-un viitor încă incert, o asemenea tehnologie ar putea merita protecție pentru ea însăși, se arată într-un articol publicat pe JURIDICE.ro de prof. univ. dr. Mircea Duțu, Director emerit al Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române.

Cine răspunde când inteligența artificială greșește?

În dreptul actual, sistemele de inteligență artificială nu au personalitate juridică și nici drepturi proprii. Atunci când utilizarea lor provoacă prejudicii, răspunderea este analizată în raport cu persoanele sau companiile implicate în dezvoltarea și folosirea lor, nu cu programul ca și cum acesta ar fi o persoană.

Dificultățile cresc pe măsură ce sistemele devin mai autonome. Dacă un program produce un rezultat pe care dezvoltatorul nu l-a anticipat, trebuie stabilit dacă riscul putea fi prevăzut și dacă au existat măsuri suficiente pentru a-l preveni. Autonomia tehnologică nu oferă, prin ea însăși, un răspuns la întrebarea cine este responsabil.

Reglementările europene privind inteligența artificială urmăresc protejarea oamenilor și a drepturilor lor fundamentale. Ele nu transformă mașinile în titulari de drepturi.

Un statut special, nu neapărat unul de „persoană”

În dezbaterea juridică sunt discutate mai multe variante pentru viitor. Una ar fi recunoașterea unei forme de personalitate juridică pentru anumite sisteme autonome. Alta ar presupune un statut special, construit pentru particularitățile tehnologiei, fără a o echivala cu omul.

Acestea sunt propuneri, nu reguli deja aplicabile. Miza este găsirea unor mecanisme clare de control și răspundere, nu declararea roboților drept egalii oamenilor.

De ce apare comparația cu animalele?

Discuția devine și mai delicată când trece de la răspundere la posibilitatea suferinței. Faptul că un chatbot vorbește despre tristețe sau teamă nu dovedește că trăiește asemenea stări. Capacitatea de a reproduce limbajul emoțiilor nu trebuie confundată cu experiența lor.

Aici intervine comparația cu animalele. În cazul acestora există dovezi științifice privind sensibilitatea și capacitatea de a suferi. Cu toate acestea, recunoașterea și protejarea intereselor lor continuă să ridice dificultăți.

Paradoxul este că am putea deveni mai receptivi la presupusa suferință a unui program care ne vorbește decât la suferința unor animale care nu se pot exprima în limbajul nostru. Conversația favorizează apropierea, dar nu reprezintă o dovadă a conștiinței.

Prudență, fără a confunda ipotezele cu realitatea

Dacă, într-o zi, ar exista dovezi că un sistem artificial poate avea experiențe plăcute sau dureroase, întrebările despre tratamentul său ar căpăta o altă greutate. Deocamdată, această perspectivă rămâne ipotetică.

În articolul său, profesorul Mircea Duțu propune, ca posibilă soluție intermediară, discutarea unui statut de „bunuri comune” cu caracter special, însoțit de reguli privind tratamentul și controlul uman al inteligenței artificiale.

Este o invitație la reflecție, nu descrierea unui statut juridic existent. Până la eventualele drepturi ale mașinilor, problema imediată rămâne răspunderea oamenilor pentru tehnologia pe care o creează și o folosesc.