Care este distanța dintre fake-news și infracțiune

O informație falsă distribuită din neatenție nu este același lucru cu o campanie organizată pentru a manipula alegerile sau a pune în pericol securitatea unui stat. Cum poate legea să facă diferența, fără să transforme combaterea dezinformării într-un instrument de cenzură?

Foto: Arhiva Adevărul

O analiză publicată pe JURIDICE.ro de Alex Florența, procuror șef adjunct DIICOT, propune un răspuns penal pentru operațiunile informaționale ostile, cu limite clare pentru protejarea libertății de exprimare.

Dezinformarea nu înseamnă întotdeauna o știre inventată. Uneori, manipularea folosește informații adevărate scoase din context, documente prezentate înșelător sau conturi aparent independente care distribuie coordonat aceleași mesaje. Scopul poate fi crearea impresiei că o anumită idee beneficiază de o susținere publică spontană.

În asemenea situații, problema nu mai este doar dacă o afirmație este adevărată sau falsă. Contează cine organizează campania, cine o finanțează, cum sunt răspândite mesajele și ce pericol creează întreaga operațiune.

Ce sancționează deja Codul penal

România are deja o infracțiune de comunicare de informații false. Articolul 404 din Codul penal sancționează comunicarea sau răspândirea unor știri, date ori informații false sau a unor documente falsificate, atunci când persoana cunoaște falsitatea lor și, prin această faptă, pune în pericol securitatea națională.

Așadar, nu orice informație greșită intră sub incidența acestei prevederi. Condițiile legale trebuie îndeplinite împreună.

Potrivit analizei, limita reglementării apare atunci când o operațiune folosește informații autentice, dar prezentate într-un mod profund înșelător. Caracterul manipulator al unei campanii nu poate înlocui cerința legală ca informațiile să fie false.

Ce ar aduce o infracțiune distinctă

Propunerea prezentată pe JURIDICE.ro - nu o reglementare deja adoptată - urmărește două categorii de conduite: organizarea, finanțarea sau coordonarea unei operațiuni grave de dezinformare și contribuția deliberată la răspândirea mesajelor acesteia.

În a doua situație, ar putea intra inclusiv o persoană care amplifică mesajele prin propria pagină sau propriul canal, fără să primească instrucțiuni directe de la organizatori.

Dar simpla distribuire nu ar fi suficientă. Ar trebui demonstrat că persoana cunoștea sau prevedea și accepta atât caracterul fals ori esențial înșelător al informațiilor, cât și proveniența lor din infrastructura unei operațiuni desfășurate de un stat străin. Nu ar fi suficient argumentul că „ar fi trebuit să știe”.

În plus, intervenția penală ar trebui rezervată situațiilor care creează un pericol concret și grav pentru alegeri, servicii publice esențiale sau securitatea națională. Contribuția fiecărei persoane ar trebui evaluată separat, în contextul întregii campanii.

Cum poate fi protejată libertatea de exprimare

Identificarea unei rețele de manipulare nu dovedește automat vinovăția tuturor celor care i-au preluat mesajele. Una este stabilirea legăturii dintre infrastructura digitală și un actor străin, alta este dovedirea participării conștiente a unei anumite persoane.

Această distincție este esențială pentru a separa implicarea deliberată de eroare, neatenție sau preluarea accidentală a unui material.

O eventuală lege nu ar trebui să sancționeze opiniile controversate, critica autorităților ori interpretările politice diferite de poziția oficială. Ținta propunerii este participarea intenționată la operațiuni ostile suficient de grave, nu dezacordul din spațiul public.

Dreptul penal nu poate fi însă singurul răspuns. Transparența finanțării politice, responsabilitatea platformelor digitale, verificarea independentă a informațiilor și educația publicului rămân instrumente complementare.

Miza este, prin urmare, dublă: protejarea societății împotriva manipulării organizate și împiedicarea folosirii acestei protecții ca pretext pentru restrângerea dezbaterii libere.