Cum ajung oamenii să creadă în fake news. De ce o minciună repetată poate deveni „adevăr”

Dezinformarea nu convinge doar prin minciuni. Repetiția face un mesaj să pară adevărat, grupul din care facem parte îi poate crește credibilitatea, iar frica, furia și indignarea ne pot face să verificăm mai puțin ceea ce vedem și auzim. În România, toate acestea se suprapun peste o neîncredere tot mai mare în politicieni, instituții și presă. De aici și succesul multor narațiuni false, cazul cel mai elocvent fiind cel al „ambulanței care fură copii”.

Colaj „ambulanța neagră”. Capturi Tiktok

Despre felul în care propaganda ajunge să-i convingă pe oameni vorbește „Professor Poutine”, numele sub care un profesor de istorie a devenit cunoscut pe Instagram. Are 28 ani de experiență la catedră și trei diplome universitare, un Honours BA, un BEd și un MA. Contul său, „Trevor's History Reels”, are peste 1,4 milioane de urmăritori.

În clipurile sale, profesorul explică de ce oamenii ajung să creadă informații false, de ce un mesaj repetat la nesfârșit începe să pară adevărat și cum rețelele sociale pot întări convingerile pe care le avem deja.

De ce ajungem să credem informații false

Oamenii tind să aibă încredere în informațiile care vin din propriul lor grup social sau politic. Dacă vedem că mulți oameni din jurul nostru distribuie același mesaj, devenim mai predispuși să-l credem. La fel se întâmplă și atunci când o informație este repetată suficient de des.

„Oamenii tind să aibă încredere în informațiile care vin din propriul lor grup social sau politic, iar acest lucru este amplificat de efectul validării sociale. Cu cât vezi mai mulți oameni care distribuie un anumit mesaj, cu atât este mai probabil să crezi că acel mesaj este adevărat. Asta se leagă și de efectul adevărului iluzoriu. Atunci când vezi un lucru repetat de mai multe ori, mai ales pe mai multe platforme, creierul tău îl acceptă în mod greșit drept adevăr și îl folosește ca pe o scurtătură pentru a lua o decizie. Astfel, ajungi să nu mai pui logic sub semnul întrebării acele afirmații”, a explicat „Professor Poutine”.

Problema apare atunci când informația falsă devine o convingere. Din acel moment, orice fapt care o contrazice poate fi greu de acceptat, pentru că ne obligă să punem la îndoială ceea ce credeam deja.

„Creierului nostru nu-i place disonanța cognitivă, acea stare de disconfort psihologic pe care o simți atunci când auzi fapte care contrazic convingerile tale fundamentale. Și atunci se creează un fel de șarpe care își înghite propria coadă. Cu cât creierul tău aude mai des un mesaj, cu atât ajunge să creadă mai mult în el, iar cu atât respinge mai ușor faptele care îl contrazic”, a subliniat „Professor Poutine”.

Pe rețelele sociale, lucrurile pot merge și mai departe. Algoritmii ne arată tot mai mult din ceea ce am urmărit, apreciat sau distribuit deja. Dacă cineva consumă constant un anumit tip de conținut, este foarte posibil ca platforma să-i ofere și mai multe materiale de același fel. Așa apar „camerele de ecou”, în care utilizatorii ajung să întâlnească aproape permanent opinii care le confirmă propriile convingeri.

„Primul este tribalismul. Ne aliniem cu propaganda grupului din care facem parte pentru a ne simți în siguranță într-un grup social care gândește și vorbește la fel ca noi. Este o componentă ancestrală a creierului nostru. În al doilea rând, algoritmii creează camere de ecou, în care îți afișează doar conținut care se potrivește cu prejudecățile și convingerile pe care le ai deja. Astfel, propaganda ajunge să pară și mai adevărată decât este în realitate”, a explicat „Professor Poutine”.

Într-un asemenea mediu, nu mai este nevoie ca o informație falsă să convingă pe cineva de la zero. E suficient să confirme ceva ce persoana respectivă credea deja.

Frica și furia fac propaganda mai puternică

Contează și felul în care este transmis mesajul. Propaganda folosește adesea frica, furia și indignarea pentru a provoca o reacție imediată. Un om foarte furios sau speriat este mai puțin dispus să se oprească și să verifice de unde vine informația.

„Dacă ești atent la felul în care este formulată, vei vedea că propaganda încearcă în mod deliberat să îți exploateze emoțiile, în special pe cele negative, precum frica, furia și indignarea. Scopul este să te împiedice să gândești limpede. Propaganda vizează centrul de alarmă al creierului, amigdala, folosind un limbaj puternic, urgent și plin de imagini. Asta îți crește nivelul de adrenalină, iar apoi îți afectează cortexul prefrontal, partea creierului responsabilă de raționament”, a explicat „Professor Poutine”.

Mai există un lucru care îi face pe oameni mai ușor de influențat. Oboseala. Cantitatea uriașă de informații pe care o primesc în fiecare zi îi poate face să renunțe pur și simplu la verificarea surselor.

„Atât de mulți oameni din comentarii spun lucruri precum «Vreau doar să se termine» sau «Vreau doar să cobor din caruselul ăsta». Când te auzi spunând asta, atunci știi că propaganda începe să câștige. Atunci știi că este momentul să ripostezi”, a spus „Professor Poutine”.

De ce prinde dezinformarea în România

Explicațiile profesorului sunt generale. Dar de ce funcționează atât de bine unele narațiuni false în România? Sociologul Antonio Amuza spune că trebuie să ne uităm și la nivelul de încredere din societate.

„Cred că, în primul rând, trebuie să plasăm această discuție în contextul unei societăți care traversează o profundă criză a încrederii. Vedem asta în toate barometrele sociologice. Noi am realizat mai multe sondaje, iar poate cea mai relevantă cifră este că 94% dintre români sunt conștienți că țara traversează o criză politică. Legătura cu fenomenul dezinformării este simplă. Avem aproape întreaga populație conștientă că ceea ce se întâmplă pe scena politică vine la pachet cu mesaje propagandistice, de o parte sau de alta”, a explicat Antonio Amuza.

Potrivit sociologului, problema nu se oprește la politicieni. Și presa este privită cu tot mai multă neîncredere. Iar atunci când oamenii nu mai au încredere în sursa unei informații, pot respinge și informația respectivă, chiar dacă ea este corectă.

„Această luptă dintre tabere nu ar exista dacă nu ar găsi un teren fertil în lipsa de încredere. Oamenii se uită către liderii politici și au impresia că interesele lor nu mai sunt reprezentate. În același timp, se uită și către mass-media. În barometrele noastre, încrederea în presă este, din nou, la niveluri foarte scăzute. Pentru că o parte a presei este percepută ca făcând jocuri politice, oamenii ajung să așeze jurnaliștii și trusturile media în aceeași categorie cu politicienii de care sunt deja dezamăgiți”, a subliniat analistul.

Oamenii cred mai ușor ceea ce le confirmă convingerile

Amuza spune că acest lucru s-a văzut foarte clar și în perioada anulării alegerilor. Oamenii nu privesc întotdeauna o informație doar prin prisma dovezilor. Contează foarte mult și dacă ea se potrivește cu ceea ce cred deja.

„Legitimitatea se construiește social, dar ea este decodificată în primul rând emoțional. Oamenii filtrează informațiile prin propriile convingeri și prin ceea ce simt. Dacă mesajele pe care le primesc sunt în acord cu percepțiile lor, le consideră autentice. Dacă sunt în contradicție cu ceea ce cred deja, tind să le perceapă drept propagandă sau lozinci lipsite de autenticitate”, a explicat Antonio Amuza.

De aici apare și una dintre cele mai dificile probleme atunci când încerci să contracarezi o informație falsă. Nu este suficient să spui că este falsă. Dacă omul nu are încredere în cel care îi spune acest lucru sau dacă informația contrazice ceea ce crede deja, sunt mari șanse să o respingă.

Problema începe înainte ca propaganda să apară

Pentru Amuza, problema nu este doar existența unor campanii de dezinformare. Contează și cât de pregătită este societatea să le respingă.

Sociologul atrage atenția că oamenii cei mai activi pe rețelele sociale nu reprezintă neapărat majoritatea. Mulți urmăresc aceleași informații fără să comenteze sau să le distribuie, astfel că ceea ce pare dominant în mediul online poate fi doar vocea unui grup foarte activ.

În același timp, spune Amuza, neîncrederea s-a acumulat în timp, după ani în care politicienii au făcut promisiuni care nu s-au materializat, iar presa nu a reușit întotdeauna să acorde atenție problemelor care îi preocupau cel mai mult pe oameni.

„Politicienii au tratat electoratul ca pe un dat și au făcut promisiuni care nu s-au materializat. La rândul ei, presa a acordat adesea atenție unor teme secundare, în timp ce societatea era preocupată de problemele majore. În aceste condiții, presa a ajuns să fie percepută mai degrabă ca un instrument al politicienilor decât ca acel câine de pază al democrației care ar trebui să fie”, a subliniat sociologul.