Valul de viroze şi gripă a redus programul de vizită la Spitalul Judeţean Zalău
0
Numărul pacienţilor diagnosticaţi cu viroze şi pneumonii este în continuă creştere, situaţie în care reprezentanţii celei mai mari unităţi spitaliceşti din Sălaj au decis să reducă programul de vizitare.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău a limitat accesul vizitatorilor pe fondul creşterii numărul infecţiilor respiratorii şi al cazurilor de gripă. Astfel, programul de vizită al pacienţilor internaţi este de doar o oră pe zi, respectiv în intervalul orar 15-16, ne-au declarat reprezentanţii celei mai mari unităţi spitaliceşti din Sălaj.
Potrivit centralizărilor Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, în perioada 20-26 ianuarie, în Sălaj au fost diagnosticaţi cu diferite forme de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare 1.796 de persoane, cu 20% mai multe decât în săptămâna anterioară. Mai mult de o treime dintre cazuri au fost înregistrate la copii cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.
În creştere este şi numărul pacienţilor cu pneumonie, 263 de sălăjeni primind acest diagnostic în perioada amintită, cu 7% mai mulţi faţă de raportarea anterioară. În mult de jumătate dintre cazuri, bolnavii au avut nevoie de internare.
Citiţi şi:
Cele mai periculoase complicaţii ale diabetului: de la orbire la amputarea piciorului
Cauzele apariţiei hipertensiunii arteriale. Cum ne putem proteja de boala numită „ucigaşul tăcut“