Tragedie în Sălaj. Un copil de 3 ani, ucis de o viitură în timp ce traversa cu căruţa Valea Cheudului
0
Viitura iscată din senin a răsturnat căruţa în care se aflau o femeie şi cei doi copii ai săi: o fetiţă de nouă luni şi un băieţel de 3 ani.
Un copil de 3 ani a pierit în apele învolburate ale Văii Cheudului din Sălaj, marţi, în jurul orei 18, după ce căruţa în care se afla împreună cu mama şi sora lui de doar nouă luni a fost surprinsă de o viitură.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” al Judeţului Sălaj, femeia, originară din zona Someş Odorhei, se mutase provizoriu în localitatea Cheud, comuna Năpradea, unde soţul său fusese angajat să aibă grijă de vacile unor localnici.
Primarul din Năpradea, Vasile Fodor, susţine că femeia s-a angajat în traversarea Văii, printr-un loc în care albia are o lăţime de 20 de metri, pentru a ajunge din sat la locul unde soţul păstorea turma de vaci. La momentul respectiv, apa era liniştită. O viitură apărută ca din senin lovit în plin atelajul, iar cei trei aflaţi în căruţă au fost luaţi de ape.
Norocul celui mic a fost să se afla în braţele mamei, aceasta reuşind, cu chiu, cu vai, să îşi croiască drum spre mal. Copilul de trei ani nu a avut, însă, nicio şansă, fiind găsit ulterior la aproximativ doi kilometri în naval de către un localnic. Cadrele medicale de pe Ambulanţă sosite la faţa locului au încercat în zadar să îl readucă la viaţă pe băieţel.
“Apa Văii era mai mare decât de obicei, însă nu a ieşit din albie. Am văzut-o eu şi mai mare”, spune primarul. Acesta a adăugat că în zonă nu au căzut, în ultimele zile, precipitaţii însemnate, însă a plouat abundent în judeţul vecin Maramureş, de unde a şi venit viitura. “Practic s-au adunat în Valea Cheudului două voi care vin din deal, de la limita cu judeţul Maramureş”, explică edilul.
Vă mai recomandăm:
Vijelia a făcut ravagii în Sălaj. Copacii prăbuşiţi pe carosabil au blocat mai multe drumuri
Pensiune în flăcări după ce a fost lovită de trăsnet
Natura s-a dezlănţuit în Zalău. Ploile abundente au inundat beciuri şi străzi din oraş
Dezastru într-o comună din Sălaj. Ploile au lăsat în urma lor peste 100 de sinistraţi