Lucrări în toi la Şcoala Generală „Gheorghe Lazăr” din Zalău
Acoperişul Şcolii Generale „Gheorghe Lazăr” este înlocuit ţiglă cu ţiglă în aceste zile, timp în care se derulează şi alte lucrări de reabilitare. Constructorii trebuie să termine până în martie anul viitor.
Constructorii s-au apucat de lucru la
Şcoala Generală „Gheorghe Lazăr”, unde corpurile A şi B vor fi reabilitate cu
fonduri europene. În prezent muncitorii lucrează la înlocuirea acoperişului şi
supraetajarea corpului B. Proiectul prevede şi înlocuirea finisajelor
interioare, înlocuirea instalaţiilor electrice, termice, sanitare şi de
telefonie şi termoizolarea clădirilor.
De asemenea, vor fi refăcute curţile interioare,
trotuarele şi se vor amenaja săli de clasă noi. Primăria a semnat contractul de
execuţie în 9 iunie, iar lucrările trebuie finalizate până în martie 2011.
Viceprimarul Daniela Coţa, managerul
unităţii de implementare a proiectului, a afirmat că este îmbucurător faptul că
lucrările au început la timp, datorită faptului că nu au existat contestaţii,
aşa cum se întâmplă de obicei cu toate licitaţiile.
Reabilitarea, în valoare de 2,45 milioane de lei, a fost adjudecată de
către SC Tacon SRL Zalău şi SC Arcada Con SRL Jibou. Proiectul este implementat
cu finanţare prin Programul Operaţional Regional.




















































