FOTO Afterschool gratuit pentru elevi din două şcoli. O multinaţională finanţează programul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii au aflat de unde provin morcovii
Copiii au aflat de unde provin morcovii

Un proiect-pilot, de susţinere a programului „Şcoala după şcoală“ de către o companie privată, se derulează, de zilele acestea, în două şcoli gimnazilae din  Zalău.

108 copii din clasele I de la şcolile gimnaziale „Corneliu Coposu“ şi „Porolissum“ din Zalău au intrat, din 13 octombrie, într-un program de tipul „Scoala după şcoală“ finanţat de TenarisSilcotub. Potrivit reprezentanţilor companiei, prin acest program, la care copiii au acces gratuit, după orele de curs, timp de patru ore pe zi, patru zile pe săptămână, ei rămân în şcoli, servesc masa de prânz împreună şi îşi fac temele pentru a doua zi. 

Mai mult, ei sunt implicaţi în activităţi de educaţie informală în domeniul ştiinţei şi al artei, dar şi în activităţi de recreere. Toate acestea se desfăşoară sub îndrumarea şi supravegherea unor cadre didactice selectate special pentru acest proiect. Grupurile „de lucru“ sunt formate din maximum 20 de elevi, pentru a optimiza interacţiunea şi impactul asupra fiecărui elev.


„Şcoala după şcoală“ este o iniţiativă pe termen lung, aşa cum sunt toate programele noastre ce vizează educaţia. Este pentru prima oară când ne adresăm copiilor de vârste atât de mici. Am conceput şi demarat un program integrat, menit să dezvolte abilităţi sociale şi emoţionale, să îmbunătăţească  rezultatele academice şi să contribuie la diminuarea absenteismului şi a abandonului şcolar“, spune Mirela Mihalcea, coordonator Dezvoltare Socială TenarisSilcotub. „Ne-a bucurat entuziasmul cu care atât părinţii, cât şi cadrele didactice din cele două şcoli au îmbrăţişat acest program, aflat în stadiul de pilot în anul şcolar 2014-2015“, completează ea.

TenarisSilcotub finanţează integral acest program, dezvoltat şi implementat în parteneriat cu Fundaţia Transylvania College din Cluj-Napoca.


600.000 de dolari investiţi anual de Tenaris în educaţie

În prezent, compania derulează în comunităţile sale din Zalău, Călăraşi şi Câmpina diverse programe educaţionale menite să susţină dezvoltarea tinerilor, investiţiile companiei în acest domeniu cifrându-se la peste 600.000 de dolari anual.

Un prim exemplu sunt „Bursele de merit”, care se acordă de zece ani şi prin care elevii cu rezultate foarte bune la învăţătură primesc din partea TenarisSilcotub o recompensă financiară. Un alt exemplu este „Liderii Mileniului Trei“, dedicat elevilor de liceu, orientat înspre educaţie complementară în vederea dezvoltării abilităţilor de leadership. 

Pentru sensibilizarea elevilor, de la o vârstă fragedă, faţă de problemele de mediu, Tenaris finanţează competiţia „ecOprovocarea”, iar pentru dezvoltarea învăţământului tehnic, multinaţionala finanţatează proiectul „STEP”, considerat cel mai important proiect naţional. Prin acest proiect, în Zalău au fost amenajate şi dotate două laboratoare (unul la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, altul la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”), valoarea investiţiei făcute de Tenaris ridicându-se la peste 500.000 de dolari.

Citeşte şi FOTO Model de implicare a economicului în educaţie: cum îşi pregăteşte o multinaţională viitorii angajaţi

FOTO O multinaţională face, la Zalău, treaba Statului Român

FOTO Dovada că se poate: compania care ignoră criza şi investeşte în oameni

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite