UPDATE Jaf la polul sărăciei. Depozitul cu alimente de la Uniunea Europeană a fost „curăţat” de hoţi, la Vaslui, în toiul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Vaslui investighează un furt mai puţin obişnuit. Depozitul Primăriei Vaslui în care erau păstrate alimentele primite de la Uniunea Europeană pentru persoane defavorizate a fost spart în cursul nopţii.

Hoţii au sărit un gard pătrunzând în curtea fostei fabrici de mobilă din municipiul Vaslui unde se află hala închiriată de Primăria Vaslui  Primăriei, special pentru depozitarea alimentelor. După ce au tăiat lacătul uşii de la intrare şi au pătruns în interior, declaşarea alarmei i-a făcut pe hoţi să se limiteze la doar câţiva saci de produse alimentare cu care au reuşit să plece în mare grabă, până la sosirea echipajelor de la firma de securitate vasluiană care au în grijă depozitul. Potrivit Gianinei Tofan, purtătorul de cuvânt a Primăriei Vaslui, în depozit se aflau cantităţi de produse alimentare ce reveneau unui număr de 70 de vasluieni care nu s-au prezentat încă pentru a intra în posesia lor. Astfel, după ce au intra în depozit hoţii s-au aflat în prezenţa unei prăzi de aproximativ 1.190 de kilograme de făină albă de grâu, 630 de kilograme de mălai, 35 kilograme de paste făinoase, câte 56 de kilograme de roşii în suc propriu şi zacuscă şi 210 de kilograme de zahăr. În plus au mai găsit conserve din carne de porc şi miere. Poliţiştii urmează să stabilească exact ce cantităţi au fost sustrase.
«Noi am fost sesizaţi în jurul orei 3, prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, de reprezentanţii unei societăţi de pază că într-o hală, închiriată de Primăria Vaslui, în care se află depozitate alimente, persoane necunoscute au pătruns în interior de unde au furat mai multe produse. În cauză, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au deschis dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat», a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Distribuirea produselor alimentare primite de la Uniunea Europene a început încă de la mijlocul anului trecut.

Mai puteţi citi:

Interes scăzut pentru ajutoarele Uniunii Europene. Doar jumătate dintre beneficiari au mers să-şi ridice alimentele

Începe distribuţia ajutoarelor alimentare de la Uniunea Europeană

Începe a doua tranşă de acordare a alimentelor oferite de Uniunea Europeană

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite