Un bărbat a murit după ce s-a ascuns în boscheți și apoi s-a aruncat în faţa unui tren

0
Publicat:

Tragicul eveniment a avut loc duminică, 21 august. Un bărbat a stat ascuns în boscheți și s-a aruncat în faţa trenului IR 1661 care circula pe ruta Iaşi - Bucureşti, potrivit reprezentanţilor ISU Vaslui.

Bărbatul s-a ascuns în boscheți înainte să se arunce în fața trenului FOTO ISU Vaslui
Bărbatul s-a ascuns în boscheți înainte să se arunce în fața trenului FOTO ISU Vaslui

Incidentul a avut loc duminică, 21 august, în municipiul Vaslui, la bariera spre Bacău.

„Detaşamentul Vaslui a intervenit cu patru autospeciale, între care şi ambulanţa SMURD de Terapie Intensivă Mobilă. Un bărbat, cu identitate şi vârstă necunoscute, s-a aruncat în faţa trenului. Victima prezenta leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată. Din declaraţiile unor martori, este posibil să fi fost un suicid planificat, din cauză că bărbatul a stat ascuns în boscheţi şi s-a aruncat după ce a trecut locomotiva trenului”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili identitatea victimei și motivul care l-a determinat pe bărbat să își pună capăt zilelor. 

Crimă urmată de sinucidere

Pe 27 iulie, o crimă înfiorătoare urmată de o sinucidere a zguduit comunitatea din satul Cepeşti, comuna Bogdăniţa, judeţul Vaslui. Un copil şi-a găsit tatăl spânzurat şi şi-a anunţat fratele mai mare, care a alertat vecinii. La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii şi un echipaj SMURD, care nu a mai putut face nimic pentru a-I salva viaţa.

Oamenii legii au considerat că au de-a face cu o sinucidere, astfel că nu au efectuat o cercetare la faţa locului pentru a verifica dacă există şi o altă victimă. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vaslui pentru efectuarea necropsiei.

În seara aceleiaşi zile, o rudă a cuplului a găsit-o spânzurată într-o anexă a a casei şi pe soţia bărbatului, o femeie de 30 de ani. 

Victima prezenta urme de violenţă la nivelul capului şi se bănuieşte că aceasta a fost ucisă de soţul său pe fondul unei crize de gelozie. Bărbatul a înscenat apoi o sinucidere prin spânzurare şi şi-a pus capăt zilelor.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite