Tânără dată în urmărire în Grecia pentru trafic de migranţi, reţinută în Vama Albița

0
Publicat:

O tânără din Republica Moldova, dată în urmărire de autorităţile din Grecia pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de migranţi, a fost reţinută la Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, potrivit Agerpres.

Vama Albita. FOTO Arhiva web
Vama Albita. FOTO Arhiva web

Potrivit Inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, pe numele femeii (în vârstă de 27 de ani), care are dublă cetăţenie, română şi moldovenească, exista un mandat de arestare.

În ziua de 16 martie a.c, în jurul orei 10.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasageră într-un autoturism, o femeie cu cetăţenie română şi Republica Moldova (...). La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele tinerei era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Grecia, aceasta fiind cercetată pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi pe teritoriul acestui stat", se precizează în comunicatul de presă al ITPF.

Tânăra a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui.

Rețea de traficanți de migranți, destructurată în februarie

 Amintim că, în 2022, mai multe persoane, cetățeni români și cetățeni străini, s-au constituit în trei grupuri infracționale, având ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României şi ulterior transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea obținerii de importante foloase materiale. În dosarul deschis, zeci de persoane din Arad și alte județe urmează au fost duse la audieri, în urma descinderilor făcute în cursul dimineții de 28 februarie 2023 de către polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite