FOTO Primarul dintr-o comună vasluiană a mutat ghişeul de informaţii pe Facebook. Edilul care îşi ţine la curent sătenii pe internet a ajuns viral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Tamaş, selfie la deszăpezire FOTO Facebook
Ciprian Tamaş, selfie la deszăpezire FOTO Facebook

Ciprian-Robert Tamaş (35 ani), primarul din comuna vasluiană Şuletea, comunitate izolată în care telefonia mobilă nu are semnal, reuşeşte să ţină consătenii la curent cu tot ce se întâmplă folosind contul personal de socializare. Fiii satului împrăştiaţi prin ţară şi străinătate citesc pe internet noutăţile apoi îşi sună părinţii şi bunicii pe telefoanele fixe pentru a le da de ştire

Ciprian-Robert Tamaş (35 ani), primarul PC din comuna Şuletea (judeţul Vaslui), a devenit cunoscut în toată ţara după ce adevarul.ro a prezentat, în ultima zi a anului trecut, cum bărbatul a reuşit să deszăpezească cele patru sate ale comunei în patru zile, prin viscol, fără niciun ajutor de la autorităţile judeţene.

Mulţi săteni spun că în ultimii doi ani, de când se află la primul său mandat, edilul a reuşit să schimbe modul de viaţă al comunei. Primarul Tamaş foloseşte mijloacele moderne de comunicare pentru a-i ţine pe săteni la curent cu tot ce fac aleşii comunei, le dă sfaturi, îi convoacă la şedinţele de Consiliu Local şi prezintă proiecte. Pentru toate acestea, foloseşte contul său de Facebook ca pe un veritabil portal al satului. Populaţia comunei este îmbătrânită şi cei mai mulţi nu au habar ce însemană internetul, dar indirect se bucură de avantajele acestui mijloc modern de comunicare, pentru că sunt anunţaţi de copiii lor.

FOTO Podul construit dintr-un ponton casat

suletea

„Sunt liberal prin construcţie, nu pot să spun că am un partid de suflet. Sunt multe de făcut în comună şi m-am săturat de promisiuni pentru fonduri europene şi ajutor de la Consiliul Judeţean. Facem cum putem cu forţe proprii. E datoria mea să-i ajut pe oameni, să fac ceva pentru comuna asta. Nu cred că o să mă mai aleagă. Primăria e în situaţie financiară dificilă şi, oricât te-ai zbate, nu se poate înainta când vin dobânzi din urmă“, a spus, pentru „Adevărul“, primarul Ciprian Tamaş.

A cumpărat un pod pe internet

Din 2012, de când a preluat mandatul de primar, a reuşit să rezolve două dintre problemele strigente ale satului, soluţii găsite tot pe internet: a făcut două poduri. Unul dintre ele ducea către cimitirul satului. Era un simplu podeţ din lemn care stătea să se rupă. Morţii erau căraţi cu carul cu boi până la marginea podului, apoi sicriele erau cărate pe umeri de bărbaţii satului, boii trecuţi câte unul peste pod, apoi cortegiul îşi putea continua drumul normal. Cum comunitatea nu avea bani pentru reabilitarea podului, primarul a găsit o soluţi simplă şi ieftină: a urmărit pe internet când Armata a scos la casat un ponton de acostare şi a făcut rezervarea tot pe internet.

image

Mi-au oferit două pontoane, dar nu aveam nevoie decât de unul singur. Nu aveam bani de transport şi am cerut ajutorul la Consiliul Judeţean, spunându-le că celălalt ponton îl pot direcţiona acolo unde e nevoie în judeţ. Nu au vrut să mă ajute şi m-am descurcat. Am închiriat trei TIR-uri şi l-am adus pe bucăţi de la Constanţa. La cel de-al doilea am renunţat“, a explicat Ciprian Tamaş.

Celălalt pod a fost distrus din cauza alunecărilor de teren şi practic rupea vestul satului de restul localităţii. Proiectul pentru fonduri europene bătea pasul pe loc şi stătea într-un sertar de ani de zile. Edilul a găsit tuburi de pod direct de la sursă, cu preţ de 15 ori mai mic decât cel oferit de firmele de specialitate şi a făcut lucrarea în regim propriu.

Şuletea FM

Uliţele satului care erau impracticabile pe timp de iarnă au fost pietruite în numai doi ani. Primăria are utilajele necesare pentru lucrări edilitare şi deszăpezire prin preluarea autoutilitarelor date la casat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Astfel, primarul a luat şapte maşini de pompieri, din care doar două erau funcţionale. Una a păstrat-o, pe celaltă a dat-o comunei Ghergheşti şi pe celelalte le-a vândut la dezmembrări. Cu banii obţinuţi a cumpărat un utilaj de deszăpezire.

FOTO Morţii erau duşi spre cimitir pe acest podeţ

suletea

Pentru ca oamenii satului să fie la curent cu tot ce se întâmplă şi pentru a-i implica în problemele adminsitrative, primarul Tamaş se ocupă acum de înfiinţarea unui post local de radio unde să fie difuzate în direct şedinţele de CL şi să fie transmise alte informaţii de interes public. „O să se cheme «Şuletea live» sau «Şuletea FM». Nu ştiu când o să lansez postul de radio, dar lucrez la el“, spune edilul.

Vocea satului

Pe Gheorghe Şoitu, un pensionar de 82 de ani, l-am găsit în stând pe un scăunel în faţa unei anexe gospodăreşti, împletind mături: „Munca îl întinereşte pe om. De asta e bun primarul ăsta tânăr. De unde are, de unde nu, pune mâna şi face. Încă nu zice câte face. Umblă peste tot, se zbate. E complet diferit de restul primarilor care au fost“. Soţia pensionarului, Elena Şoitu (75 ani), are o doleanţă: „Am o fată plecată în Suedia de 24 de ani şi urmăreşte pe internet tot ce se face în Şuletea. Mă sună şi îmi zice ce a mai văzut pe internet. Eu îmi doresc ca primarul să tragă câţiva stâlpi de electricitate până la cimitir, să putem merge şi noi în noaptea de Înviere să aprindem o lumânare la morminte“.

suletea

Petrea Matei (62 ani), fost şofer la CAP, îşi laudă şi el edilul: „N-am mai avut primar ca el în ultimii 25 de ani. Merge pe la bătrâni pe acasă, le duce ajutoarele de hrană, cheamă salvarea, a reparat podurile. Se vede omul gospodar“.

FOTO Soţii Şoitu află noutăţile satului de la fiica lor din Suedia

sotii soitu din suletea

Alt pensionar, Dumitru Pascal (65 ani), îi cere primarului să se ocupe de iluminatul stradal: „A făcut treabă bună, nimic de zis. Dar nu ar strica să pună nişte neoane pe stradă să ne putem şi noi mişca prin sat după lăsarea serii“.

Deszăpezire în patru zile

La finele anului trecut, edilul Ciprian Tamaş a devenit cunoscut în toată ţara pentru că a reuşit să deszăpezească toate satele comunei în patru zile, folosind resurse proprii. A stat cu utilajul de deszăpezit în câmp în tot acest interval, a muncit cot la cot cu muncitorii şi a ţinut comunitatea la curent cu starea drumurilor postând tot timpul pe internet. Lupta cu nămeţii a fost dificilă, viscolul şi ninsorile acoperind la loc drumurile desfundate. După trei zile în care a scris pe Facebook că localitatea este izolată, unde se află utilajul, care sunt drumurile circulabile şi care sunt cele înfundate, Ciprian Tamaş a postat pe contul de socializare: „Acum avem soare! Nu mai bate vântul! Suntem cu autogrederul pe drum. Ieşim din Răşcani, unde pe alocuri drumul are suluri mari de zăpadă, şi ne îndreptăm spre Fedeşti! Pe toate drumurile din comună, în momentul de faţă se poate circula“.

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Un primar din Vaslui a deszăpezit singur toate drumurile din comună. A răzbit după patru zile

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite