Consilier personal al lui Dumitru Buzatu, preşedintele CJ Vaslui, diagnosticat cu COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliului Judeţean Vaslui, instituţie condusă de liderul PSD Dumitru Buzatu, a înregistrat primul caz de îmbolnăvire COVID-19.

Angajatul infectat cu SARS-CoV-2 este unul dintre consilierii personali ai preşedintelui Dumitru Buzatu. Bărbatul diagnosticat cu COVID-19 se află internat la o clinică din Iaşi, fiind cunoscut şi cu afecţiuni cardiace. Informaţia a fost comunicată oficialilor din cadrul CJ Vaslui în cursul serii de 29 iulie.

Surse din cadrul CJ Vaslui au precizat că deocamdată, ancheta epidemiologică declanşată de autorităţile sanitare nu a vizat alţi angajaţi din cadrul instituţiei. Consilierul lui Dumitru Buzatu îşi desfăşura activitatea în cadrul aparatului propriu al preşedintelui. 

Pe fondul pandemiei de COVID-19, Consiliul Judeţean Vaslui a adoptat un plan de măsuri pentru prevenirea şi gestionarea infecţiilor cu noul coronavirus, una dintre obligaţiile angajaţilor fiind purtarea măştilor de protecţie. Cel care a făcut un afront public planului de măsuri adoptat a fost chiar semnatarul planului, preşedintele Dumitru Buzatu. Acesta a declarat public că refuză să poarte mască de protecţie.

Gestul lui Buzatu a fost urmat şi de unul dintre cei doi vicepreşedinţi, Vasile Marciuc. De altfel, Dumitru Buzatu a declarat în cadrul unei intervenţii tv că el nu crede în coronavirus şi că nu va purta miciodată mască de protecţie, însă a subliniat că nu a îndemnat alte persoane să-i urmeze gestul. 

Vă mai recomandăm:

Dumitru Buzatu, într-o criză de nervi la şedinţa CJ Vaslui, a bătut cu pumnul în masă:„Vreţi să ne luăm la bătaie? Nu vreau să port mască!”

Cum sfidează Dumitru Buzatu hotărârea privind obligativitatea purtării măştii în tot judeţul Vaslui: „Nu mă pasionează chestiile astea. E vreo problemă?“

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite