Ce pedeapsă a primit bărbatul căutat pentru crimă, prins de șeful IPJ Vaslui după o urmărire ca în filme VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fugarul era căutat pentru omor și a încercat să își piardă urma, dar a fost identificat în trafic chiar de șeful IPJ Vaslui. El l-a urmărit cu autospeciala și apoi pe jos, după ce individul a abandonat mașina și a încercat să scape cu fuga.

Momentul în care fugarul este încătușat de șeful IPJ Vaslui FOTO captură video
Momentul în care fugarul este încătușat de șeful IPJ Vaslui FOTO captură video

Tribunalul Vaslui l-a condamnat în 14 martie pe Cătălin Alin Nistor-Bîcă la 9 ani de închisoare pentru omor. Decizia instanței nu este definitivă.

Anchetatorii au stabilit că vasluianul s-a supărat pe concubina lui pentru că îi blocase accesul pe o rețea de socializare și a vrut să o lovească cu un par. Femeia a fugit la vecini, refugiindu-se la fostul ei socru, un bărbat de 79 de ani.

Bătrânul a încercat să își apere fosta noră, dar Bîcă l-a lovit cu parul până când acesta a murit. Individul a refuzat să își recunoască vina și a încercat să își piardă urma după cele întâmplate. Pe 2 iulie 2023, individul a fost depistat în trafic în urma unui control de rutină al polițiștilor vasluieni.

Fugarul a fost urmărit și de către un pompier FOTO captură video
Fugarul a fost urmărit și de către un pompier FOTO captură video

La acțiune a participat și șeful IPJ Vaslui, comisarul șef Dan Pelin. La un moment dat, agenții rutieri au depistat un șofer care gonea cu 118 kilometri/oră, pe un sector de drum unde limita maximă admisă era de 50 kilometri/oră. Deși agenții i-au făcut semn să oprească, șoferul i-a ignorat și și-a văzut de drum.

În acel moment, șeful IPJ Vaslui a pornit în urmărirea mașinii, folosind semnalele acustice și luminoase, însă conducătorul autoturismului și-a continuat deplasarea până în municipiul Bârlad. A refuzat să oprească și, încercând să-și asigure scăparea, șoferul a abandonat autoturismul și a încercat să scape cu fuga.

Șeful IPJ Vaslui a pornit în urmărirea acestuia, pe jos, momentul fiind surprins de o cameră de supraveghere din zonă. Un pompier militar din cadrul Detașamentului Bârlad al Inspectoratului de Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui, aflat în timpul liber, a observat cursa de urmărire a comisarului de Poliție și i-a dat o mână de ajutor.

A pornit, la rândul lui, în urmărirea suspectului, l-a prins și l-a imobilizat, bărbatul fiind încătușat de comisarul șef Dan Pelin și condus la sediul Poliției municipiului Bârlad pentru dispunerea măsurilor legale.

În urma verificărilor, polițiștii au aflat că bărbatul care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor are 30 de ani, este din Bârlad și avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. Ulterior s-a descoperit că individul era căutat și pentru crimă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite