Urmărire ca în filme a unui tânăr care furase mașina unui curier. Vehiculul fusese lăsat cu motorul pornit pe o stradă din Vaslui

0
Publicat:

Poliţiştii vasluieni au urmărit şi prins în trafic un tânăr în vârstă de 22 de ani, care a furat o maşină lăsată deschisă şi cu motorul pornit pe o stradă din municipiul Vaslui.

Tânărul care a furat mașina de curierat a fost reținut de polițiști FOTO arhivă Adevărul
Tânărul care a furat mașina de curierat a fost reținut de polițiști FOTO arhivă Adevărul

Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată pe 5 martie de către un bărbat de 24 de ani, din Vaslui, cu privire la faptul că a parcat un autoturism pe strada Traian, din municipiul Vaslui, pentru a putea livra o comandă, fără a-i opri motorul şi fără a-l asigura, iar autoturismul ar fi fost sustras de către o persoană necunoscută.

„La ora 18.21, poliţiştii Serviciului Rutier Vaslui, aflaţi în serviciu de supraveghere, îndrumare şi control al traficului rutier, au depistat autoturismul semnalat ca fiind furat, care se deplasa pe DN 24, spre Bârlad şi au procedat, după o urmărire de aproximativ 200 de metri, la interceptarea şi imobilizarea acestuia, precum şi la identificarea persoanei aflate la volanul autoturismului”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Autovehiculul nu a suferit avarii, fiind restituit persoanei vătămate. Tânărul de 22 de ani, din Bârlad, poseda permis de conducere, cu dreptul de a conduce valabil şi a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negative.

Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii şi probării activităţii infracţionale a tânărului, care este acuzat de furt în scop de folosinţă.

Un poliţist drogat şi băut a furat maşina unui curier 

Un incident similar a avut loc pe 30.01.2022 în județul Teleorman, iar protagonist este chiar un polițist. Omul legii este acuzat că a furat o maşină pentru a ajunge acasă, dar şi că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a drogurilor.

Incidentul s-a petrecut la 6 dimineaţa, când poliţistul de 27 de ani a dorit să plece acasă de la o petrecere. Cum nu avea cum, a furat maşina unui curier care livra mâncare. Agentul a fost urmărit şi oprit în trafic chiar de colegii lui, după ce parcursese aproximativ cinci kilometri.

Omul legii a fost testat pentru consum de alcool şi droguri, iar ambele teste au fost pozitive, spun anchetatorii. Poliţistul a fost dus la IML pentru a i se preleva probe. Din primele informaţii, el avea o alcoolemie de 0,35 miligrame în aerul expirat şi ar fi consumat heroină.

Pe numele lui a fost deschis dosar penal. Totodată, faţă de acesta a fost dispusă şi cercetarea disciplinară, nemaiavând voie să lucreze momentan ca agent în teren.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite