Caz scandalos la Vaslui: o asistentă de la Ambulanţă, acuzată că a furat banii unui bolnav aflat pe targă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asistentă medicală de la Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Vaslui este acuzată ca a furat banii unui pacient, aflat pe targă, în timp ce era transferat de la un spital la altul. Furtul a fost surprins de camerele de supraveghere instanlate în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Totul s-a întâmplat în momentul în care pacientul, un bărbat în vârstă de 80, era transferat cu o salvare de la Secţia de Ortopedie - Traumatologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui la Secţia de Psihiatrie a unităţii sanitare, care este situată la câţiva kilometri distanţă.

Potrivit conducerii SJU Vaslui, în cazul transferurilor de la secţiile aflate în clădirea principală, la cele aflate în clădirea exterioară, când acestea au loc în afara orelor de program, transportul pacienţilor este asigurat prin Serviciul Judeţean de Ambulanţă.  În astfel de situaţii, pe fişa pacientului sunt trecute şi date referitoare la bunurile de valoare pe care bolnavii le au asupra lor sau la sumele de bani deţinute de bolnavi.

„Bolnavul în vârstă de 80 de ani a fost transferat cu o ambulanţă la Secţia de Psihiatrie, iar asistentul medical de acolo a observat că pacientul nu are asupra sa o anumită sumă de bani (200 lei n.r.), care era trecută pe foaia de observaţie. Pentru lămurirea situaţiei a fost solicitată vizionarea înregistărilor de pe camerele de supraveghere, moment în care s-a observat că, în momentul în care pacientul se afla pe targă, asistenta medicală care îl însoţea i-a umblat în bagaje. Înregistrări care ne-au fost solicitate de Serviciul de Ambulanţă şi pe care le-am pus la dispoziţia dumnealor“, a declarat managerul SJU Vaslui, Ana Rinder. Pe înregistrările video se observă momentul în care asistenta medicală sustrage banii din bagajul pacientului.

Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vaslui Ana Ungureanu a anunţat că s-a declanşat o anchetă în acest caz, fără a comenta în vreun fel acuzaţiile grave aduse împotriva cadrului medical. Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, asistenta de la Ambulanţă a mers la pacientul internat la Psihiatrie şi i-a restituit întreaga sumă. Până în acest moment, nu a fost depusă o plângere la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite