VIDEO GALERIE FOTO Elevul ucis pe trecerea de pietoni a fost înmormântat în satul său natal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rudele lui Adrian împietrite de durere FOTO Corina Macavei
Rudele lui Adrian împietrite de durere FOTO Corina Macavei

Adrian Mazăre, elevul de 15 ani, care a fost ucis pe trecerea de pietoni în dreptul Liceul de la Halânga, a fost condus astăzi pe ultimul drum de familie, rude, prieteni şi colegii de şcoală, la Balta, un sat de munte din zona de nord a judeţului Mehedinţi.  I-au aprins o lumânare şi s-au rugat cu toţii pentru ca drumul spre cer să-i fie luminos.

O mare de lacrimi şi un munte de flori l-au însoţit pe Adrian pe ultimul drum, împreună cu durerea şi regretele eterne ale rudelor şi colegilor de şcoală. Împietriţi de durere, localnicii de la cei mai mici până la cei mai în vârstă au ţinut să-l conducă pe Adrian pe ultimul drum. Toţii elevii de la şcoala din comuna Balta, dar şi foştii colegi de la şcoala din Cireşu, unde el a învăţat în ultimii ani până să plece la liceu, au venit să fie alături de Adrian, ucis în tragicul accident de la Halânga. 

VEZI VIDEO AICI

Lacrimi,durere şi regrete se citea pe chipul tuturor celor prezenţi la înmormântarea acestui copil care a plecat în ceruri nevinovat. „Participăm cu toată şcoala, să-l conducem pe ultimul drum, Dumnezeu să-l ierte! Muncise toată vara cu o turmă de oi ca să adune bani pentru şcoală, vroia să înveţe, să ajungă bine. A crescut greu şi de aici şi visul lui de a ajunge mai departe, să fie un om realizat, de folosul cetăţii. Îl regretăm cu toţii”, a spus profesoara din sat, Paraschiva Bîjoaică.

VEZI AICI VIDEO

Au împietrit de durere când rudele au scos din casă sicriul cu trupul neînsufleţit.  Din cer Dumnezeu a scuturat câteva picături de ploaie, ca nişte lacrimi, semn că Adrian este trist că părăseşte această lume mult prea devreme. Visul lui de a deveni şofer i-a fost curmat tocmai de un conducător auto imprudent.

Adrian  a lăsat în urmă sute de suflete îndurerate. “Un înger a plecat la Domnul! Mare durere”, spunea cu lacrimi în ochi o bătrână. Peste comuna mehedinţenenă Balta, astăzi a domnit doliul .

Citiţi şi:

GALERIE FOTO Accident grav, aproape de Turnu Severin. Un elev a murit în faţa liceului lovit de un autoturism

În clasa elevului ucis pe trecerea de pietoni colegii au aprins o lumânare

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite