Prinşi în trafic cu peste 10.000 ţigarete netimbrate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată
Întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice în colaborare cu Postul de Poliţie Prunişor au oprit în trafic, în data de 12 iunie a.c., un autoturism condus de un bărbat de 57 ani, din municipiul Craiova, alături de acesta fiind identificaţi doi pasageri de 66 respectiv 67 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin.

Asupra acestora, oamenii legii au descoperit două sacoşe în care se afla cantitatea de 10.012 ţigarete, o singură marcă, ce nu aveau aplicată banderolă fiscală.

Faţă de cei doi pasageri poliţiştii au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de “contrabandă”, totodată, fiind luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, iar astăzi, 13 iunie a.c., aceştia vor fi prezentaţi unităţii de parchet în vederea dispunerii unei alte măsuri preventive.

 Întreaga cantitate de produse accizabile a fost ridicată în vederea confiscării.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite