Bacalaureat 2016 Mehedinţi. Elev: „Am tratat toate subiectele, fiindcă ce om mai eşti sub soare dacă nu cunoşti istoria ţării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii Colegiului Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin au susţinut miercuri, 6 iulie, a doua probă scrisă din examenul de bacalaureat 2016. Majoritatea au ieşit cu zâmbetul pe buze şi cu speranţa că vor obţine o notă bună.

Elevii care au susţinut proba la Istorie au avut, printre altele, de realizat un eseu despre evoluţia României postbelice. La Matematică, elevii au avut de rezolvat mai multe funcţii, arii, polinoame şi integrale.

„Subiectele mi s-au părut destul de uşoare şi sper că am rezolvat o mare parte din ele. Puţin mai greu a fost la partea a III-a, dar nu foarte greu, sper la o notă de 8 sau 9”, a spus elevul Bogdan Panait.

A doua probă la BAC. Imagine din curtea Colegiului Naţional Traian din Turnu Severin 

„Subiectele au fost acceptabile, nu mă aşteptam la nişte subiecte atât de uşoare şi consider că toţi colegii mei care au dat examenul la istorie s-au descurcat la fel de bine ca şi mine. Mă gândesc că s-a hotărât ca promovabilitatea să fie mare şi au hotărât să ne dea nişte subiecte la care să avem toţi acces”, a zis eleva Alexandra Nebancea de la Colegiul Naţional Traian.

„A fost destul de uşor, sper la notă de 7 cel puţin 6. Vineri voi da examen la geografie”, a spus elevul Claudiu Schinteie

„Consider că subiectele au fost de dificultate medie, am tratat toate subiectele fiindcă ce om mai eşti sub soare dacă nu cunoşti istoria ţării. Este datoria de onoare a oricărui român să-şi cunoască istoria ţării pentru a nu repeta greşelile. Nu am identificat vreun element de dificultate deosebită, având în vedere că au fost subiecte gen războiul de independenţă sau perioada comunistă pe care probabil toţi o ştim din povestirile bunicilor, părinţilor. Consider că au fost bine redactate, accesibile, cine a învăţat cât de cât putea să ia o notă de 7-8”, a spus elevul Răzvan Lăsculescu.

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite