Trei ținte aeriene detectate în apropierea graniței cu România. Două aeronave F-16 și un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la sol
Autoritățile au emis miercuri dimineață un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, după ce mai multe ținte aeriene au fost detectate în apropierea frontierei dintre Ucraina și România, în zona localității Vâlkove. Forțele Aeriene Române au ridicat de la sol două aeronave F-16 și un elicopter IAR.

UPDATE 07.40 Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și un elicopter IAR-330 SOCAT au fost ridicate de la sol. Cele trei ținte aeriene nu au pătruns în spațiul aerian național
Ministerului Apărării Naționale a precizat că sistemul său de supraveghere radar a detectat, în dimineața zilei de miercuri, 14 octombrie, mai multe ținte aeriene aflate în apropierea frontierei dintre Ucraina și România, în zona localității Vâlkove.
„Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea. La ora 6.39, a fost transmis un mesaj RO-Alert. Au fost ridicate de la sol două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și un elicopter IAR-330 SOCAT.
Potrivit datelor furnizate de sistemele de supraveghere radar, cele trei ținte aeriene nu au pătruns în spațiul aerian național. Situația este în dinamică și vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, a transmis MAPN.
Știrea inițială
În mesajul transmis populației, oamenii au fost sfătuiți să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau în spații de protecție civilă. În lipsa unui adăpost, autoritățile au recomandat rămânerea în locuințe, la distanță de ferestre și de pereții exteriori.
„Alarmă aeriană. Posibilă incursiune de drone. Păstrați-vă calmul!”, se arată în alerta transmisă prin sistemul RO-Alert.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea au precizat că, până la momentul transmiterii informației, nu au fost înregistrate apeluri la numărul unic de urgență 112 și nu au fost raportate incidente în zona vizată, potrivit News.ro.
Mesajul a fost emis în contextul monitorizării spațiului aerian din proximitatea graniței României cu Ucraina, autoritățile urmărind evoluția situației și menținând măsurile de alertare preventivă pentru populație.




















































