Avertisment RO-Alert în Tulcea cu privire la căderea de obiecte din spațiul aerian: „Adăpostiți-vă în beciuri“
0Un mesaj RO-Alert a fost transmis în municipiul Tulcea și în localitățile din nordul județului, avertizând populația cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Emiterea anunțului a avut loc cu puțin timp înainte de miezul nopții.
Alerta a avut în vedere locuitorii din 16 comune din nordul județului și din municipiul Tulcea.
Populația a fost sfătuită să se adăpostească în beciuri, adăposturi de protecție civilă sau, în lipsa acestora, să rămână în case, departe de geamuri și pereții exteriori. Un mesaj similar a fost emis pentru zona de nord a județului Tulcea și zona de graniță cu Ucraina din județul Galați.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat joi descoperirea unui nou crater cu o adâncime de 1,5 metri, rezultat din prăbușirea necontrolată a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene.
Radarul Armatei României a detectat anterior o posibilă pătrundere neautorizată în spațiul aerian național în zona Grindu, județul Tulcea.
"Ministerul Apărării Naționale condamnă cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar. Forțele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații. De asemenea, MApN rămâne în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situația generată de aceste atacuri", a transmis Armata Română.
În urma incidentului, ambasadorul Federației Ruse la București, Valeri Kuzmin, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe de la București, iar secretarul de stat pentru afaceri strategice, Iulian Fota, a transmis un protest ferm, cerând Rusiei să înceteze imediat atacurile împotriva infrastructurii portuare ucrainene.
Aceste atacuri sunt considerate o amenințare la adresa securității naționale a României și a siguranței transporturilor de cereale din Ucraina prin porturile de la Dunăre și Marea Neagră, arată Digi24.