Unul dintre cei mai cunoscuți artiști de evadări subacvatice din lume, vine la Timișoara VIDEO
0I se spune Houdini al zilelor noastre. A avut mai multe spectacole TV în direct decât orice alt magician norvegian din istorie. Show-urile sale de evadare sunt de mare clasă.

Cu peste 500 de milioane de vizualizări pe YouTube și 1,4 milioane de urmăritori pe TikTok, Christian Wedoy este în prezent unul dintre cei mai cunoscuți artiști de evadări subacvatice din lume.
În 23 octombrie, celebrul iluzionist Christian Wedoy vine la Timișoara, la primul Festival Internațional de Magie, Time for Magic. Nimeni din lume nu a reușit să își țină respirația mai mult decât Christian Wedoy în timpul evadărilor subacvatice, recordul său în timpul unei reprezentații pe scenă fiind de peste opt minute.
„Christian este unul dintre cei mai buni performeri din lume în această categorie de divertisment. Toate evadările pe care le face sunt reale și nu iluzii. A bătut recordul lui Houdini. Nu are nicio frică! Specialiștii sunt uluiți de rezultatele sale și de timpul foarte lung în care reușește să stea sub apă doar cu o gură de aer. Va fi actul artistic din Gala de la Timișoara în care majoritatea spectatorilor își vor ține aerul odată cu el, poate 40-50 de secunde, căci mai mult nu poate nimeni. Apoi încep rugăciunile în minte”, a declarat iluzionistul timișorean Lorenzo-Cristian, inițiatorul festivalului.
Norvegianul și-a început cariera de escape artist după un accident subacvatic în care era implicat în calitate de scafandru de recuperări de pe vasele scufundate în Marea Nordului. În urma accidentului, plămânii săi au fost atât de afectați încât medicii i-au spus că nu va mai putea face scufundări niciodată. În timpul recuperării a început să studieze magia, în special ramura care se ocupa de evadări de sub apă.
Christian Wedoy a făcut prima oară acest gen de show la un festival din Norvegia. A sărit în râu ținându-și respirația pentru două minute. Reacția publicului l-a impulsionat să încerce mai mult de atât. Ba chiar a bătut recordul lui Houdini, care a reușit să se elibereze de sub apă în trei minute și 30 de secunde.
„Mă antrenez zilnic între 30 și 60 de minute, în reprise în care respir două minute și îmi țin respirația cât mai mult. Fac asta din 2014. Secretul este să teantrenezi dimineața pentru că trebuie să ai stomacul gol. În timpul show-ului niciodată nu mă gândesc că arputea să mi se întâmple ceva rău. Repet ce am învățat la antrenamente. Ceea ce mă motivează este reacția publicului”, a declarat iluzionistul Christian Wedoy despre cum se pregătește pentru gala Time for Magic de la Timișoara.
În 23 octombrie 2022, la Sala Constantin Jude, primul festival internațional de magie din Timișoara îl aduce aici, vor fi prezenți unii dintre cei mai mari magicieni ai lumii, campioni europeni și mondiali. Și pentru că misterul și suspansul sunt ingredientele indispensabile unui show de magie, organizatorii au decis să îi desconspire rând pe rând pe cei care vor impresiona publicul festivalului, nume cu mare rezonanță în arta magiei. Până acum a mai fost anunțat numele lui Aaron Crow, unul din cei mai titrați iluzioniști ai vremurilor noastre, cu o listă lungă și impresionantă de realizări și o serie de spectacole care lasă audiențele mască.