Turnul-pepinieră din Timișoara, Marele Premiu la Bienala de Arhitectură. Este nominalizat la Premiul Uniunii Europene FOTO VIDEO
0Pepiniera – 1306 plante, instalația verde-urbană din Timișoara, a sărbătorit, în luna septembrie 2023, pragul de 150.000 de persoane care au vizitat-o. Criricat și hulit, este cel mai vizitat obiectiv din programul Capitalei Culturale a Europei 2023.

Turnul-pepinieră din centrul Timișoarei a strânit multe discuții, ba că nu se potrivește cu centrul orașului, ba că a costat prea mult, a devenit cel mai vizitat obiectiv din programul Capitalei Culturale a Europei. Peste 150.000 de persoane au vizitat-o până la mijlocul lunii septembrie. Acum, însă, vin și recunoașterile specialiștilor.
A luat Marele Premiu la Bienala Națională de Arhitectură, categoria „Efemer“ și a fost nominalizat la European Union Prize for Contemporary Architecture, premiul Uniunii Europene prin care este recompensată excelența și calitatea în domeniul arhitecturii construite în întreaga Europă.

„Mândru de recunoașterea națională și europeană a Timișoarei. Felicitări tuturor celor care au dus visul până la capăt”, a transmis primarul Dominic Fritz.
Turnul-pepinieră din centrul Timișoarei este instalația celor de la Ordinul Arhitecților din România (OAR) – filiala Timiș, fiind concepută de cei de la Mayo Architects din Barcelona.

Instalația verde-urbană din Piața Victoriei va mai putea fi vizitată până în 5 noiembrie 2023, de luni până duminică, între orele 12.00 și 22.00.
„Ne-am așteptat să aibă succes în timp. S-a schimbat foarte mult percepția asupra instalației pe parcursul lunilor care au trecut, a început să fie și mai îndrăgită de vizitatorii ei. S-a schimbat discursul odată ce instalația a devenit tot mai verde. Avem niște rezultate absolut fantastice în urma studiului socio făcut de Universitatea de Vest. Undeva în jur de 60 la sută dintre vizitatori sunt din afara Timișoarei, iar dintre ei în jur de 40 la sută sunt din țară, restul fiind străini”, a declarat Alexandra Trofin, vicepreședintele Ordinului Arhitecților – filiala Timiș, realizatorul turnului.

Valoarea finanțării acordate de Primăria Timișoara prin Centrul de Proiecte este de aproximativ 350.000 euro. Pepiniera verde, plină de viață acum, oferă o panoramă asupra Pieței Victoriei dintr-o perspectivă inedită. Turnul-pepinieră va rămâne în piață până la finalul anului 2023.









