Tupeul taximetriştilor din Timişoara. Opresc în curba de la Catedrală şi pun în pericol şoferii de bună credinţă
0Ca urmare a numeroaselor sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie Rutieră au pus ochii pe taximetriştii care opresc şi staţionează în vederea aşteptării şi preluării de clienţii în curba de pe Bdul CD Loga, la Catredrala Mitropolitană, loc în care acest lucru este interzis.
De ani de zile, taximetriştii cu tupeu opresc în curba de la Catedrală, chiar dacă acest lucru este interzis.
Chiar dacă au mai dat amenzi, poliţiştii se fac că nu văd aceste ilegalităţi, în timp ce şoferii de bună credinţă sunt puşi în dificultate de taxiurile parcate în curbă.
Reprezentanţii Poliţiei Locale susţin că au mai fost luate măsuri şi până acum în cadrul patrulărilor efectuate, însă unii conducători de taximetre nu au înţeles să respecte legea.
„Poliţia Locală a informat şi reprezentanţii societăţilor care desfăşoară servicii de taximetrie prin dispeceratele care deservesc conducătorii auto, precum şi pe liderul de sindicat cu privire la aceste încălcări repetate ale legislaţiei rutiere, pentru a atrage atenţia celor vizaţi să respecte prevederile Codului Rutier. Cu toate acestea, au existat situaţii în care conducătorii de taximetre nu au ţinut cont de aceste atenţionări şi au continuat să încalce legea”, spune Dana Seracin, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara.
Numai în cursul zilei de ieri un număr de patru conducători auto de taxi au fost sancţionaţi cu amendă pentru că au oprit în curba de la Catedrală!
În aceste situaţii sancţiunile sunt cuprinse între 180 şi 270 lei puncte amendă şi 2-3 puncte penalizare la permis conform OUG 195/2002.
În zona respectivă pe lângă blocarea circulaţiei, din cauza opririi în zonă se reduce vizibilitatea celorlalţi participanţi la trafic existând riscul de accidente atât pentru autovehicule, cât şi pentru pietoni.
„Poliţiştii locali vor efectua în continuare verificări şi vor lua măsurile legale care se impun în astfel de situaţii”, a transmis Dana Seracin.

















































