Trei saloane de la clinica de chirurgie vasculară, modernizate din donaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pacienţii de la secţia de chirurgie vasculară a Spitalului Judeţean din Timişoara au de marţi condiţii ceva mai bune, pentru că au fost finalizate lucrările de modernizare la trei dintre cele nouă saloane ale clinicii.

Banii folosiţi au fost strânşi de medicii de la Spitalul Judeţean, care au căutat sponsorizări şi donaţii. Şi nu este vorba de o sumă oarecare. Ţinta finală este 150.000 de euro pentru modernizarea tuturor saloanelor de la Chirurgie Vasculară. Au fost strânşi până acum 70.000 de euro, din care 40.000 au fost folosiţi pentru modernizarea celor trei saloane prezentate marţi.

„Avem acum sisteme de iluminat, de alarmare pentru pacienţi, oxigen şi aspiraţie, ceea ce este foate important în cazuri de urgenţă. Am costatat aici că mai bine de jumătate din pacienţii secţiei aveau acces la o singură toaletă, bărbaţi şi femei”, a spus Mihai Ionac, şeful Secţiei de Chirurgie Vasculară. Acum, fiecare dintre cele trei saloane renovate şi utilate are câte o baie proprie, adaptată nevoilor pacienţilor.

Clinica de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean Timişoara este singura de acest gen din vestul ţării şi tratează anual 3.000 de pacienţi, mai bine de jumătate suferind şi intervenţii chirurgicale.

Citeşte şi:

Kinetoterapie de nivel european, cu voluntari, la Spitalul Judeţean din Timişoara

Spitalul Judeţean Timişoara foloseşte din această săptămână angiograful primit acum doi ani

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite