Teren de sport modern în Parcul Regina Maria, inițiativă civică cu șanse de reușită prin Bugetare Participativă FOTO
0Unul din proiectele cele mai votate din cadrul programului „Timișoara decide!” din 2023, prin bugetare participativă a orașului, vizează modernizarea unui teren de sport aflat în Parcul Regina Maria.

În 2023, pentru bugetarea participativă, Primăria Timișoara a crescut sumele alocate de la 3 milioane de lei la 4,2 milioane din bugetul local. Cetățenii au fost așteptați să vină cu idei pentru îmbunătățirea zonei în care locuiesc în perioada 31 martie-15 mai 2023, iar acum proiectele sunt în perioada de votare.
Până în 2 iulie 2023, timișorenii pot vota pentru cele mai bune idei.
La secțiunea Orașul comunităților, cel mai votat proiect de până acum (în 20 iunie avea 563 de voturi) este Terenul multifuncțional cu acces liber – Parcul Poporului.

Propunerea aparține Laurei Borotea, care a văzut
potențial de a reabilita această zonă și de a o îmbunătăți cu elemente de
mobilier și spații de socializare. Mai exact, prin adăugarea unor panouri de baschet suplimentare, refacerea terenului și a
marcajelor, precum și adăugarea altor instalații pentru practicarea sporturilor
precum fitness, volei pe nisip, ping pong și șah.

„Propunerea mea e venită din experiența de mamă și profesoară la un liceu din proximitatea terenului de baschet din Parcul Regina Maria.
Astfel propun îmbunătățirea terenului ce ar consta în repararea sau chiar înlocuirea coșurilor de baschet și dacă se dorește în continuarea să rămână multifuncțional și adăugarea unor plase porților de fotbal, repararea suprafeței terenului de joc și a marcajelor!
De asemenea se pot adăuga scaune pe gradenele de beton existente, astfel să devină un teren multifuncțional decent. Acest teren este folosit intens pentru baschet, dar și pentru fotbal.
Noi venim din Fabric, dar aflu ca profesoară că vin elevi de peste tot pentru că nu sunt terenuri de baschet cu acces liber și e foarte important acest aspect (...).
Ar fi extraordinar să fie amenajat și chiar îmbunătățit pentru că e folosit intens, iar curțile școlilor unde există infrastructură nu se vor deschide pentru toată lumea prea curând.
Aici fiind spațiu public toată lumea are acces liber! Se poate adauga inclusiv un fileu ce se poate folosi la nevoie pentru volei, poate chiar tenis și se pot face marcaje ce să acomodeze variante de jocuri”, se arată în comentariul Laurei Borotea.

Autoarea proiectului susține că un minim de 50.000 de lei ar fi necesare pentru a se putea face îmbunătățiri decente, însă buget maxim conform devizului din document este de 477.660 lei.

Suma finală aprobată și detalierea costurilor vor fi publicate după realizarea documentației aferente implementării fiecărui proiect câștigător, conform legislației în vigoare.













