Școala Duală Banat, planul viitorilor meseriași. Pregătire nemțească, viitor nemțesc

0
Publicat:

De un deceniu, Timișoara susține viitorul meseriașilor: a înființat primele clase de învăţământ profesional dual din România, unde practica este mama învățăturii.

Laborator la Școala Duală Banat FOTO Ștefan Both
Laborator la Școala Duală Banat FOTO Ștefan Both

România a avut o bună tradiţie pentru formarea de meseriaşi. Au funcţionat bine şi industria care s-a reaşezat, şi noile investiţii după Revoluţie, dar forţa de muncă bine calificată a îmbătrânit. Era nevoie de tineri, dar decizia de a desfiinţa şcolile profesionale s-a dovedit falimentară: a dus la absolvenţi de liceu pe bandă rulantă, dar și la o lipsă acută de meseriaşi. În judeţele puternic dezvoltate, industria ducea lipsă de muncitori profesionişti, pentru că mai toţi elevii erau ghidaţi să se gândească la diploma de Bacalaureat, apoi la facultate. 

Specializare și loc de muncă asigurat

În 2012, Clubul Economic German, Inspectoratul Şcolar Timiş şi Primăria Timişoara au semnat un parteneriat prin care se reface învăţământul profesional, după modelul ţărilor de limbă germană: Austria, Elveţia şi Germania. 

Învăţământul dual se adresează absolvenţilor clasei a VIII-a, are o durată de cel puţin trei ani, iar componenta pregătire practică este foarte importantă.   

Școala Duală Banat funcționează aidoma sistemului din facultăţi: marile companii îşi aleg elevii şi îi instruiesc încă din timpul studiilor, iar după absolvire, ei vor avea deja asigurat loc de muncă. 

Eleve la Școala Duală FOTO Ștefan Both
Eleve la Școala Duală FOTO Ștefan Both

Grupul Continental a fost prima companie care s-a înhămat la proiect, apoi s-au alăturat Dräxlmaier, Hella, Kathrein, Linde Gaz, Siemens și alte companii multinaționale. 

Din proiectul Școala Duală Banat au făcut parte de la început două școli tehnice din Timişoara: Liceul Tehnologic „Regele Ferdinand I“ şi Colegiul Tehnic „I.C. Brătianu“. 

Acum zece ani, am fost prima şcoală din Timiş care am avut curajul să pornim acest proiect de formare profesională în sistem dual, alături de trei companii germane. Celor trei companii mari li s-au alăturat în acest frumos proces de formare a tinerilor meseriaşi şi alte companii. În prezent avem 17 firme partenere, companii de top din ţară. Toate calificările au fost solicitate de-a lungul anilor de companiile partenere, în funcţie de cerinţele pieţei muncii. Ne dorim ca pe viitor să creăm un adevărat centru de formare profesională, cu mai mulţi elevi şi mai multe companii interesate de această formă de creştere şi educare a tinerilor meseriaşi“, a declarat pentru „Weekend Adevărul“ Luminiţa Filip, directoarea Liceului Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I“. 

Școala Duală Banat FOTO Ștefan Both
Școala Duală Banat FOTO Ștefan Both

Multiplu de meseriași

La nivelul judeţului Timiş, pentru anul şcolar 2022-2023 au fost disponibile peste 1.300 de locuri la învăţământul profesional, dintre care aproape 400 în sistemul dual. Şcoala Duală Banat a început cu o clasă de 17 elevi, iar în prezent sunt zece clase, cu peste 200 de elevi.  

Au pornit cu o calificare, cea de electromecanic utilaje şi instalaţii industriale, iar în prezent formează tineri pentru a deveni şi operatori la maşini cu comandă numerică, electricieni aparate electrice şi energetice şi, începând de anul acesta, mecanici echipamente hidraulice şi pneumatice. 

Am susținut și susținem mereu sistemul de învățământ profesional. Cred cu tărie că avem nevoie de meseriași bine pregătiți, pentru care colegii mei, profesorii liceelor tehnice și tehnologice, depun toate eforturile pentru a-i pregăti pentru o meserie de viitor. Eforturilor lor li se alătură și cele ale companiilor partenere în programul de învățământ dual și pentru asta îi felicit și le mulțumesc tuturor pentru implicare“, a spus Aura Danielescu, inspector școlar general Timiș.

Școala Duală FOTO Ștefan Both
Școala Duală FOTO Ștefan Both

O colaborare între stat și privat

Primăria Timișoara a fost alături de la început, asigurând masa și cazarea elevilor, precum și diverse dotări materiale sau investiții în spațiile de învățământ. 

Liceul Tehnologic Energetic «Regele Ferdinand I» este exemplul cel mai clar al potențialului pe care îl are colaborarea dintre sistemul educațional, administrația publică și mediul de afaceri. De zece ani, primăria sprijină învățământul dual și o va face și în continuare, pentru că Timișoara are nevoie de meseriași bine pregătiți, care să răspundă cerințelor și exigențelor companiilor din oraș. Felicit cadrele didactice și companiile implicate pentru tot ceea ce fac pentru ca acest sistem să se dezvolte“, a afirmat Dominic Fritz, primarul Timișoarei. 

Primarul Dominic Fritz în vizită la Școala Duală FOTO Ștefan Both
Primarul Dominic Fritz în vizită la Școala Duală FOTO Ștefan Both

Dezvoltarea spectaculoasă pe care Timișoara o cunoaște din punct de vedere economic în ultimii ani se datorează și învățământului dual.

Meseriașii au început să fie căutați mai mult decât cei cu studii superioare. De aceea am și susținut noi foarte tare învățământul dual, liceele tehnologice. Eu am fost personal la București, am avut discuții cu ministrul, cu președintele și directorul general al Camerei de Comerț Româno-Germane, cu ambasadorul Germaniei, țară care a implementat ce avem noi acum. Împreună cu liceele din Timiș am stat laolaltă și am încercat să identificăm ce ne lipsește, de ce nu putem să construim. Trebuia cineva să-i convingă și pe părinți, și pe elevi să se ducă, în loc de facultate, la o școală profesională. Am venit acasă și ne-am întâlnit la Inspectoratul Școlar, cu doamna inspector general și cu cele patru directoare de la liceele tehnologice“, își amintește Florica Chiriță, președintele executiv al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. 

De la profesională la facultate 

La finalizarea celor trei ani de studiu, tinerii obţin un certificat de calificare profesională recunoscut în Europa, Europass, şi pot continua studiile la seral, pentru a lua diploma de Bacalaureat şi, de ce nu, pentru a continua cu studiile universitare. 

De altfel, printre absolvenţii Şcolii Duale Banat se numără şi actuali sau viitori ingineri. 

Pasiunea mea pentru unelte și mașini cu comandă numerică m-a făcut să mă îndrept către o școală profesională cu profesori pregătiți și cu posibilitatea de a face practică în companii renumite. Am urmat specializarea de electromecanică din cadrul Școlii Duale Banat a Liceului Tehnologic Energetic «Regele Ferdinand I», iar acum sunt student la Facultatea de Mecanică. De asemenea, sunt înscris la Școala de Maiștri. Școala profesională m-a ajutat cumva să plec de jos, cu o bază bine construită. Sper să ajung un inginer care va acumula toate cunoștințele posibile în acest domeniu“, a spus Florian Papuc, fost absolvent al învățământului dual, actualmente tehnician la Hamilton. 

 Școala Duală FOTO Ștefan Both
Școala Duală FOTO Ștefan Both

Romulus Mărgineanu a venit din Rovinari (județul Gorj) la Școala Duală Banat din Timișoara. „Mi-am dat seama că îmi doresc ceva pe parte practică, să pot să lucrez cu mâinile mele, să învăț niște tehnici, să mă dezvolt pe partea de mașini-unelte, în special cele cu comandă numerică, și m-am înscris aici. Am lucrat la Contitech, după ce am terminat școala profesională, doi ani, timp în care am făcut liceul la seral, am dat Bacalaureatul și m-am înscris la Universitatea Politehnica. Am vrut să fiu la un nivel superior, să merg mai departe. Și aici a apărut ca oportunitate Hamilton Central Europe“, a povestit Romulus. 

În cadrul sistemului de învăţământ profesional dual elevii se bucură de o serie de beneficii, dintre care bursă lunară de 400 de lei, masa şi cazarea gratuite, diverse prime şi beneficii din partea companiilor în cadrul cărora fac practică, unde de altfel au şi prioritate la angajare după terminarea studiilor. Elevii beneficiază de masă și cazare gratuite, plus o bursă lunară de 400 de lei.

 Școala Duală FOTO Ștefan Both
Școala Duală FOTO Ștefan Both

Pregătire nemțească, viitor nemțesc

Pe lângă dotările atelierelor și laboratoarelor de practică de la școală, elevii beneficiază de îndrumare specializată și practică pe echipamente tehnologice avansate și în cadrul companiilor partenere.

Sute de elevi au fost instruiți de-a lungul vremii de mentori profesioniști din cadrul companiilor, iar acum mulți dintre ei sunt angajați ai acestor firme. 

Mă bucur că rezultatele reconfirmă convingerile noastre care au rămas neschimbate. Compania Continental se numără, încă din anul 2012, printre inițiatorii și susținătorii reintroducerii educației profesionale în sistemul preuniversitar de învățământ. Compania s-a implicat în dezvoltarea acestei forme de educație mai întâi în Timișoara, Brașov și Carei, iar la scurt timp, și în Sibiu. În tot acest timp, peste 500 de elevi, mulți dintre aceștia absolvenți ai Liceului Tehnologic Energetic «Regele Ferdinand I», au deprins o calificare, respectiv o parte au fost angajați în fabricile sau centrele de inginerie Continental din țară“, a declarat Christian von Albrichsfeld, directorul Continental România. 

Școală profesională după model german FOTO Ștefan Both
Școală profesională după model german FOTO Ștefan Both

Un alt partener al Școlii Duale este Dräxlmaier, furnizor de componente auto de talie internațională, care s-a alăturat proiectului în 2014. 

Zeci de elevi înscriși în sistemul de învățământ dual la Liceul «Regele Ferdinand I» au făcut practică alături de specialiștii Dräxlmaier din Timișoara în atelierul companiei. Este un proiect de succes, dovadă că mulți dintre acei absolvenți sunt acum colegii noștri în zona de producție“, a spus Violeta Robu, manager Resurse Umane la Dräxlmaier. 

În primul an, pregătirea practică este realizată în atelierele şcolii şi la operatorul economic și reprezintă aproximativ 20% din timpul total alocat programului. În al doilea an, aproximativ 60% din timp este alocat pregătirii practice, iar în anul al treilea – aproximativ 72% din timp este alocat pregătirii practice. 

Atelier ultramodern, după model german

Dräxlmaier Group a inaugurat recent atelierul-școală destinat cursurilor de teorie aplicată pentru elevii Liceului Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I“, care studiază în cadrul programului de educație profesională duală susținut de companie.   

Valoarea investiției se ridică la 1,2 milioane de euro. Atelierul are o suprafață de 500 de metri pătrați, iar elevii au posibilitatea să transpună teoria în practică, folosind un robot de ultimă generație, imprimantă 3D, precum și stații electropneumatice și electrice moderne. 

Atelierul inaugurat este unul dintre cele mai moderne din România și oferă elevilor condiții excelente pentru completarea studiilor. Tinerii care studiază în cadrul acestui program au avantajul de a se dezvolta împreună cu noi și de a cunoaște în detaliu activitatea companiei. Unii dintre absolvenții de anii trecuți lucrează pe linii de producție moderne, unde realizăm sisteme de baterii de înaltă tensiune și componente electronice“, a declarat Alexander Schubel, manager în cadrul companiei de la Timișoara.   

Laborator modern la Școala Duală FOTO Draxelmaier
Laborator modern la Școala Duală FOTO Draxelmaier

O generație de profesioniști

Programul de educație profesională susținut de germani în cadrul Liceul Tehnologic Energetic „Regele Ferdinand I“ a fost demarat în anul 2014. Elevii pot opta pentru specializarea de electromecanică și mecanici întreținere echipamente hidraulice și pneumatice, precum și operatori mașini cu comandă numerică. 

Scopul nostru este să oferim elevilor care studiază alături de Dräxlmaier șansa unor programe care să le asigure cunoștințele și deprinderile necesare unei cariere. La Timișoara au toate condițiile să se dezvolte profesional. Ne-am implicat în dezvoltarea programului de școală profesională de la prima inițiativă de acest tip în România și am pus bazele unor parteneriate puternice cu școlile și cu comunitățile locale“, a afirmat Barbara Gerber, coordonatorul Departamentului de Formare Profesională al Dräxlmaier.   

Elevă la Școala Duală FOTO Draxelmaier
Elevă la Școala Duală FOTO Draxelmaier

Specialiștii din educație susțin că noul atelier este necesar pentru ca elevii să beneficieze de o pregătire riguroasă. 

Este o investiție importantă realizată de Dräxlmaier în atelierul-școală și în noile generații de elevi. Asigurarea specialiștilor de mâine este extrem de importantă. Ei acumulează încă din timpul școlii experiența și calificarea necesare obținerii unui loc de muncă“, a spus la inaugurare Aura Danielescu, inspector școlar general.

În al treilea an de studiu, 72% din timp este alocat pregătirii practice. 

Atelierul de la Draxelmeier FOTO Draxelmeier
Atelierul de la Draxelmeier FOTO Draxelmeier
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite