Tensiunile din PNL Timiș. Decizia luată după o ședință de cinci ore cu Nicolae Ciucă

0
Publicat:

Alin Nica rămâne președinte al PNL Timiș. Într-o ședință, care a durat cinci ore și la care a participat și președintele PNL Nicolae Ciucă, primarii din Timiș au votat, cu 32 de voturi pentru, 10 împotrivă și două voturi nule, ca Alin Nica să rămână președinte al PNL Timiș.

Nicolae Ciucă și Alin Nica FOTO Telenova
Nicolae Ciucă și Alin Nica FOTO Telenova

Întâlnirea conducerii PNL Timiș cu primarii din județ și cu președintele PNL Nicolae Ciucă a fost organizată pe fondul unor tensiuni tot mai mari din interiorul partidului. În spațiul public au apărut informații despre o tentativă de puci orchestrată de deputatul Marilen Pirtea și fostul secretar general al PNL Alin Popoviciu, exclus din partid după preluarea filialei de către cuplul Nica – Groza.

Întâlnirea primarilor liberali cu Nicolae Ciucă a fost organizată în sala multifuncțională a PNL, pe care partidul a închiriat-o cu suma de 2.034 de lei pentru trei ore. Ședința a durat cu două ore mai mult decât era programat după ce Nicolae Ciucă le-a cerut primarilor să spună, pe rând, ce nemulțumiri au.

În cadrul ședinței, Alin Nica a fost reconfirmat în funcție, 32 de primari dându-și votul în favoarea sa. Chiar primarul din Buziaș, Sorin Munteanu, un critic al lui Alin Nica și fost contracandidat al președintelui PNL Timiș a declarat înainte de ședință că actuala conducere trebuie să rămână în funcție.

La finalul discuțiilor, Ciucă a anunțat că Alin Nica rămâne în funcție, cu asumarea „unui plan de măsuri astfel încât toate problemele care au fost ridicate de către primarii PNL să poată să fie soluţionate, atât pe partea de lucru politic cât şi pe partea administrativă”.

„Votul a fost cât se poate de favorabil actualei conduceri, ca atare conducerea îşi vede în continuare de treabă”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit căruia în sarcina actualei conduceri rămâne rezolvarea tensiunilor care „ţin de relaţii interpersonale, de orgolii personale”. „Când vrei să faci echipă într-o filială de partid politic trebuie să faci şi sacrificiu de orgoliu”, a mai spus Ciucă.

La rândul său, președintele PNL Timiș, Alin Nica, a declarat că partidul iese întărit, urmând ca în perioada următoare să fie anunțată racolarea a patru primari din alte partide, unul dintre ei de la marginea Timișoarei. „Toate aceste zvonuri care s-au derulat în ultima vreme au fost hrănite și dezvoltate de adversarii politici. Acest moment al adevărului l-am solicitat chiar eu astfel încât colegii mei să nu mai fie supuși asalturilor veniți din partea opozanților noștri și să fie o clarificare a situației din partid și cred că am reușit acest lucru”, a declarat Nica.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite