Scandalul de la Liceul de Poștă continuă. Profesorii de la CFR sar în apărarea celor două direcțiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce profesorii de la Grupul Școlar de Poștă și Telecomunicații și-au acuzat directorul că susține pierderea identității liceului, profesorii de la CFR trag un semnal de alarmă - interesele personale sunt în cealaltă ogradă.

Efectele Bacalaureatului groazei continuă în învățământul timișean. Comasarea liceelor pentru supraviețuire a adus în milocul media un nou scandal între dascălii de la liceele de Poștă și CFR. După ce liderii de sindicat și profesorii de la primul liceu protestau împotriva comasării, pe motiv că și-ar ăierde identitatea, dascălii de la CFR au luat atitudine. " Cei de la poștă au impresia că sărim într-un picior de fericire? Cu ce drept fac atacuri la persoană,  împroașcă cu noroi, atât profesorii, dar mai ales elevii", spune profesorul de fizică Estera Vesa, de la Colegiul tehnic "Dimitrie Leonida" - fostul CFR.

Top scandaluri mediatice în 2011, în Timişoara: sexy-consiliera de la IMM, luată sub aripa mamei, sau gesturi indecente ale unor şmecheri

Elevii, cu pregătire modestă

Femeia a explicat și slabele performanțe de la examenul maturității ale copiilor de la CFR. "Domniile lor ar trebui să știe că este mult mai greu să lucrezi cu elevi cu o pregătire modestă, să recuperezi noțiuni pe care ar trebui să le stăpânesca din anii anteriori și să realizezi o valoare adăugată. Un lucru este cert, oricât de mult s-ar strădui cineva să-l conteste - daca am fi lucrat cu elevi cu medii de peste 8, nu că promovabilitatea la bacalaureat ar fi fost 100%, dar am avea olimpici pe banda rulantă", a explicat dascălul.

Scandal cu tentă neonazistă, între un român şi un sârb, în noaptea de Revelion, în centrul Timişoarei


Alte interese?

„Poate sunt într-adevăr, interese personale, dar astea nu sunt ale doamnei directoare de la poștă.  Cred că trebuie căutate în grupul celor care sunt nemultumiți și au declanșat acest scandal”, a conchis prof. Estera Vesa.
Totul a început odată cu propunerea primăriei de a comasa Grupul Şcolar de Poştă şi Telecomunicaţii din Timişoara cu Grupul Şcolar Industrial CFR, după ce s-a considerat că chiria plătită de către liceu ar fi prea mare de suportat. Dascălii de la CFR au atras însă atenţia - cei de la Telecomunicaţii ar putea să îşi dizolve identitatea, odată cu contopirea unui liceu fără prestigiu. Aceștia susțin că directorul instituţiei ar susţine această comasare pentru că soţul acesteia este director al Grupului Industrial CFR.

Semnătura primarului din Timişoara, falsificată din nou. Beneficiar: "regele asfaltului" din Banat

ISJ neagă interesele personale


Reprezentaţii Inspectoratului Şcolar Timiş spun însă că fuziunea celor două licee este încă în discuţie iar legătura dintre cei doi directori nu are nicio legătură. „Comasarea a fost propusa de primarie, am luat în discuţie această situaţie în două consilii de administraţie. Comasarea se va realiza căutand soluţia cea mai bună pentru aceste şcoli. Chiria este de 14.000 lei pe lună şi există o restanţă de la luna iulie. Comasarea va avea loc cu siguranţă, rămâne de văzut în ce condiţii", a explicat Francisc Halasz, inspector adjunct în cadrul ISJ Timiş. „Decizia nu are nicio legătură cu legătura dintre cei doi directori", a precizat acesta.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite