Riscurile la care se supun femeile care refuză să meargă la medic în timpul sarcinii. Ce spun doctorii

0
Publicat:

Medicii de la Spitalul CFR din Timișoara atrag atenția că numărul femeilor însărcinate care nu au făcut nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii a ajuns la cifre îngrijorătoare. Potrivit medicilor, statistici din ultimii trei ani arată că la nivel național, 30 din 100 de femei gravide nu au făcut nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii.

Femeile care nu merg la medic în timpul sarcinii își asumă riscuri foarte mari FOTO Pixabay
Femeile care nu merg la medic în timpul sarcinii își asumă riscuri foarte mari FOTO Pixabay

În rândul gravidelor cu vârsta de sub 19 ani, paciente adolescente, acest procent ajunge până la 65%, în unele centre din țară.

„Sarcinile nemonitorizate fac parte din categoria celor cu risc crescut. Riscurile se referă atât la complicațiile materne, cât și la cele fetale. Complicațiile materne sunt reprezentate de agravarea unor patologii existente înainte de perioada de sarcină a femeii, diagnosticate sau nediagnosticate anterior sarcinii, complicații care pot duce de la avort spontan până la decesul matern (decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sarcinii ori până la 30 de zile post-abortum). În România, rata de deces matern în anul 2021 a fost de 28,2 la 100.000 născuți vii”, spune dr. Elvis Pricope - medic specialist obstetrică-ginecologie Spitalul Clinic CF Timișoara.

Potrivit medicului, complicațiile fetale sunt reprezentate de avortul spontan, malformațiile fetale, nașterea prematură, decesul fătului antepartum (intrauterin, înainte de naștere) sau postpartum (după naștere).

O sarcină corect monitorizată constă în consultația prenatală, atunci când se ia în evidență pacienta. În cursul acesteia, se pune diagnosticul de sarcină și se face un bilanț al stării de sănătate a pacientei, se fac investigațiile obligatorii la luarea în evidență și se solicită consulturi interdisciplinare în cazul existenței unei patologii asociate gravidității.

„Pe lângă investigațiile esențiale, obligatorii, la prima consultație prenatală se au în vedere și investigațiile speciale, necesar a fi făcute în cazul suspicionării unei afecțiuni asociate sarcinii. Vorbim de EKG și de un consult cardiologic, stabilirea hemoglobinei glicozilate dar și realizarea testului de toleranță la glucoză orală, în cazurile de diabet zaharat, precum și stabilirea nivelului de hormoni tiroidieni”, a mai explicat medicul.

Pentru depistarea unor eventuale malformații congenitale se face un dublu test, în săptămânile 11–13 de sarcină, dar și triplu test, în săptămânile 15–17 de sarcină.

„De asemenea, este necesară realizarea unei ecografii pentru morfologia fetală în săptămâna 20–22 de sarcină. Durata unei sarcini normale este cuprinsă între 38 – 42 de săptămâni. Vorbim de naștere prematură sub 38 de săptămâni și sarcină suprapurtată la peste 42 de săptămâni”, a mai punctat dr. Elvis Pricope.

Frecvența controalelor prenatale la o sarcină necomplicată ar trebui să fie lunară, până la 28 de săptămâni de sarcină. Între săptămânile 28–36 de sarcină, controalele prenatale se recomandă a fi bilunare, iar de la 36 de săptămâni de sarcină până la naștere controalele prenatale ar trebui să fie săptămânale.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite