Profesoara de franceză din Timiş şi iubitul elev şi-au făcut selfie în pat. Inspectoratul şcolar a deschis o anchetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş a deschis o anchetă la un liceu din Făget, judeţul Timiş, după ce presa locală a dezvăluit o relaţie nepotrivită dintre o profesoară de franceză şi elevul său, minor. Profesoara a recunoscut relaţia, dar a spus că renunţă la ea. Între timp, a apărut şi o fotografie în care profesoara şi elevul îşi fac un selfie, întinşi într-un pat.

Scandalul izbucnit la Liceul „Traian Vuia” din Făget, după dezvăluirea unei relaţii amoroase dintre profesoara de franceză, Alexandra Minescu, şi un elev al său în vârstă de 17 ani ia amploare. Chiar dacă profesoara a publicat pe contul său de Facebook, dezactivat între timp, o fotografie în care este apropiată de elevul său şi spune că „se simte” iubită, mama tânărului neagă orice relaţie spunând că familiile profesoarei şi ale elevului sunt apropiate de foarte mult timp, iar între cei doi este doar o relaţie de amiciţie. „Noi suntem prieteni de familie de foarte mulţi ani. Băiatul meu are 17 ani jumătate şi Alexandra are 24 de ani. Noi, ca părinţi, niciodată nu ne-am gândit că se va ajunge la o asemenea prostie. Totul este o făcătură. Cineva vrea să-i facă rău Alexandrei, prin toate mijloacele. Faptul că ei au stat pe o bancă în parc nu arată nimic. Alexandra este o fată liniştită, la şcoală foarte mulţi copii o plac şi o respectă. Singura fată care s-a simţit ofensată a fost chiar fosta iubită a fiului meu. Eu, ca mamă, sunt convinsă că nu e nimic între ei. Doar o relaţie de prietenie”, a spus femeia, la Pro TV.

Cu toate acestea, jurnaliştii de la cetăţeanul.ro, care au descoperit povestea de amor nepotrivită din Timiş, au publicat o nouă fotografie în care elevul şi profesoara apar într-un selfie, întinşi pe un pat. În acelaşi timp, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş a declanşat o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat la Făget. „Ştiu că a fost consiliul de administraţie, convocat în şedinţă extraordinară, ca dumnealor să constituie o comisie de cercetare disciplinară. Această comisie, sigur că toate faptele care nu ştim dacă se verifică sau nu, ştim doar că sunt nişte fapte care ne-au fost aduse la cunoştinţă, această comisie cercetează dacă se verifică sau nu se verifică. Dacă se verifică cele aduse la cunoştinţă de către presă, este un lucru neplăcut, un lucru care în mod evident va fi sancţionat, dar până la proba contrarie îi acordăm prezumţia de nevinovăţie”, a declarat, pentru Cetăţeanul, Aura Danielescu, inspector general ISJ Timiş.

Citeşte şi:
Iubire interzisă. O profesoară de franceză din Timiş, îndrăgostită de elevul ei de 16 ani: „Nu m-am gândit că o să am probleme”

 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite