OAR Timiș, îngrijorată de parcarea etajată din centrul Timișoarei „Există riscul unei lucrări de calitate îndoielnică”

0
Publicat:

Ordinul Arhitecților din România, filiala teritorială Timiș, a ținut să facă unele precizări legate de proiectul de hotărâre privind aprobarea Documentației de atribuire a Contractului de concesiune de lucrări pentru realizarea parcării cu etaj din centrul Timișoarei.

Locul pe care CJ Timiș va construi o parcare supraetajată FOTO Ștefan Both
Locul pe care CJ Timiș va construi o parcare supraetajată FOTO Ștefan Both

OAR Timiș are ca atribuții protejarea și promovarea calității produsului de arhitectură şi urbanism la nivel local și reprezentarea intereselor membrilor săi în faţa autorităţilor administraţiei publice locale şi a celorlalte autorităţi organizate la nivel local. În această calitate, OAR Timiș, în urma analizării atente a documentației de atribuire a contractului de concesiune de lucrări pentru realizarea investiției „Parcare etajată și servicii Bd-ul Regele Mihai I – Municipiul Timișoara”, a descoperit o serie de inadecvențe.

Terenul pe care se va ridica parcarea etajată se află în zona de protecție a Sitului urban Cartierul „Cetatea Timișoara”, a Ansamblului interbelic “Corso”, a Bisericii Mizericordienilor (1735) și a Spitalului Mizericordienilor, azi Spitalul de oftalmologie (1748); conform Legii 422/2001 este necesar acordul/parerea/consultarea DJC Timiș.

Ca abordare generală în situația unei investiții, cu atât mai mult în zona centrală a Timișoarei, susținem și încurajăm aparatul administrativ să opteze pentru organizarea de concursuri de arhitectură; în situația de față ar fi absolut obligatoriu un concurs de arhitectură prin care să se poată filtra mai multe variante prezentate, realizate pe baza unor studii profesionale de urbanism, arhitectură, istorie etc. Pe terenul în discuție, situat pe inelul 1 al Timișoarei, în imediata apropiere de centrul istoric și Piața Victoriei, credem cu tărie că e nevoie de o abordare atentă care să țină seamă de integrarea în context, cu grijă în stabilirea gabaritelor, alegerea materialelor”, susțin cei de la OAR Timiș.

Parcarea e vecină cu Spitalul și Biserica Mizericordienilor FOTO Ștefan Both
Parcarea e vecină cu Spitalul și Biserica Mizericordienilor FOTO Ștefan Both

OAR Timiș face și câteva observații punctuale asupra Caietului de sarcini, parte a documentației de atribuire.

La descrierea destinației imobilului, pag. 3, este impus regim de înălțime P+4E+5R; propunem modificarea în regim de înălțime maxim (S)+P+4E+Etr; subsolul este necesar pentru spații tehnice. De asemenea, înălțimea maximă posibilă nu poate fi impusă prin caietul de sarcini ci rezultă prin PUZ. Distribuția funcțiunilor în cazul unei construcții cu destinație mixtă (parcare auto și alte funcțiuni) nu poate fi impusă prin caietul de sarcini, ci trebuie să rezulte în urma studiilor urbanistice; având în vedere locația, considerăm că investiția pe acest sit ar trebui să acomodeze preponderent funcțiuni de interes public, stabilite prin studii urbanistice, și secundar parcare auto”, susține OAR Timiș.

În caietul de sarcini, la pag. 3, este impus un numărm minim de 430 de locuri de parcare.

Propunem să fie cerut prin caietul de sarcini un număr optim, lăsând în atribuțiile proiectantului stabilirea numărului exact, având în vedere că normativul de parcari a fost actualizat și este posibil ca acest număr să nu fie realist. La pagina 6 se face referire la NP 24-97 care nu mai este valabil; a se înlocui cu NP 24-2022; în ceea ce privește durata contractului descrisă la pagina 10, capitolul 2.2, considerăm că termenele în forma actuală sunt neverosimile și imposibil de respectat, existând riscul ca livrabilul să fie de calitate îndoielnică; propunem modificarea termenelor după cum urmează: 44 de luni pentru proiectarea și execuția investiției (PUZ – 14 luni, proiect DTAC, proiect tehnic, detalii de execuție și caiete de sarcini - 10 luni, execuție lucrări – 24 luni); aceste modificări vor trebui implementate inclusiv la paginile 19 și 20 din documentație”, au transmis cei de la Ordinul Arhitecților;

În ceea ce privește închiderile și finisajele exterioare stipulate la pag. 11, OAR consideră că sunt mult prea limitative iar calitatea lor nu este în concordanță cu zona centrală istorică.

Nu putem să nu observăm că informațiile ce țin de gabaritele construcției sunt extrem de detaliate, cu mare precizie, ceea ce ne face să ne întrebăm dacă există deja un proiect întocmit care stă la baza acestei documentații. Lipsesc în schimb informații relevante ce țin de partea economică a investiției prin care beneficiarul (CJT) să poată anticipa interesul de a se investi minim în lucrări de calitate îndoielnică cu scopul de a maximiza profitul”, au concluzionat cei de la Ordinul Arhitecților – filiala Timiș.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite