FOTO Peste 1.500 de timişoreni au sărbătorit intrarea în noul an la Revelionul din Piaţa Operei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda frigului de afară, mulţi timişoreni au ieşit din case pentru a sărbători trecerea în 2015 în locul tradiţional al Revelionului din stradă: Piaţa Operei.

Startul petrecerii de Revelion din Piaţa Operei de la Timişoara s-a dat  în jurul orei 21.00. Prima dintre trupele care a onorat invitaţia primăriei şi a urcat pe scena din Piaţa Operei a fost Flare. În continuare, atmosfera a fost întreţinută de Anastasia Sandu, care s-a lansat în muzică la X Factor.

Capul de afiş al serii a fost trupa Vunk. Artiştii, foarte iubiţi în Timişoara, au concertat până la miezul nopţii, când a fost lansat spectacolul de artificii. Unul dintre timişorenii prezenţi în Piaţa Operei a reclamat proasta organizare a evenimentului. „Nu s-au organizat în aşa fel încât lumea să aibă timp să ajungă în faţa catedralei. Ar fi trebuit ca artificiile să fie lansate din spatele catedralei. Ei le-au lansat din Parcul Central şi, cel puţin eu, nu am văzut mare lucru”, s-a plâns unul dintre timişorenii din Piaţa Operei.

Din peisaj nu au lipsit nici tradiţionalele pocnitori, dar atmosfera a fost una de sărbătoare. Imediat după focul de artificii, din cauza celor -15 grade de afară, Piaţa Operei s-a golit la fel de repede cum s-a umplut, timişorenii grăbindu-se spre casă sau spre localurile în care au petrecut până în zori.  

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite