FOTO Festivalul PLAI din Timişoara - din nou pe lista celor mai bune festivaluri ale Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişorenii au urmărit concertele de la Plai chiar şi în ploaie
Timişorenii au urmărit concertele de la Plai chiar şi în ploaie

După ce anul trecut PLAI a fost primul şi singurul festival din România care a ajuns în finala European Festival Awards, anul acesta a fost inclus din nou pe lista nominalizaţilor

Începând din această săptămână s-au deschis urnele virtuale la European Festival Awards pentru votarea celor mai bune festivaluri ale Europei. PLAI este nominalizat la categoria BEST SMALL EUROPEAN FESTIVAL.

European Festival Awards înseamnă recunoaşterea muncii, a viziunii şi creativităţii unor festivaluri prin votul acordat de fani şi jurizarea unor experţi. Pentru voluntarii PLAI, nominalizarea vine să susţină dedicarea pe care au arătat-o în nu mai puţin de opt ediţii de festival, din 2006 până în prezent.

"Îi invităm pe toţi cei care cred în PLAI să ne susţină, votând până pe data de 1 noiembrie 2013. Susţinerea publicului a făcut ca acest festival să ajungă la cea de-a opta ediţie, iar PLAI este special şi datorită atmosferei pe care ei o creează. Avem certitudinea că împreună putem privi spre viitor. Să ajungem din nou în finala ar însemna enorm; nu numai pentru noi ca indivizi, ci şi pentru recunoaşterea muncii de voluntariat, pentru Timişoara ca oraş care a dat naştere acestui eveniment şi l-a făcut să crească", a declartat Andreea Iager Tako, co-fondator si voluntar PLAI.

Pentru votare: http://euvoting.festivalawards.com/

Citiţi şi:

FOTO Publicul de la Plai a înfruntat ploaia la concertele cu Patrice şi Hendrix al Africii

FOTO VIDEO Sold-out la concertul cu ZAZ. Peste 5.000 de persoane în prima zi a Festivalului Plai de la Timişoara

FOTO Turcii de la Baba Zula au sărit în ajutorul câinilor comunitari şi au militat pentru salvarea Roşiei Montane



 

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite