Festivalul dedicat lui George Enescu devine festival al maselor
Timişorenii vor fi martorii unui concert în primă audiţie în cea de-a doua zi a Festivalului Internaţional „George Enescu”. Tom toms, roto toms, tobă mică, tobă mare, djembe, vibrafon şi o duduk garantează un public numeros şi ascultător.
Ediţia cu numărul douăzeci a Festivalului Internaţional „George Enescu” debutează la Timişoara sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 20.00, cu o seară muzicală accesiblă unei palete mai variate de gusturi.
Solişti sunt percuţioniştii Zoli Toth şi Doru Roman, iar Cosmin Bălean cântă la duduk. Zoli Toth va cânta „Domino”, concert în trei părţi pentru percuţie solo şi orchestră. Referitor la acesta, membrul trupei Sistem scria pe site-ul său, în luna iulie, că „lucrarea mi-a fost dedicată cu doi ani în urmă şi este compusă de Adrian Enescu”. Aranjamentul este compus din trei tom toms, trei roto toms, tobă mică, tobă mare, djembe şi vibrafon.
Un alt mijloc de îmbiere a publicului sunt celebra piesă „Lonely shepherd”, Mociriţa, şi un cântec popular irlandez. „This is my song”, al lui Charlie Chaplin, care e programat să încheie concertul dirijat de Radu Popa. Intrarea la eveniment costă 5 lei.
Ioan Coriolan Gârboni, directorul general al Filarmonicii „Banatul” motivează programul destins al primei seri ca fiind „un mod de a aduna un public cât mai numeros”. „Secolul XXI cere o schimbare de repertoriu, pentru ca măcar o parte din publicul care vine să fie nou, altfel ajungi să ai un public cu vârste de peste 60 de ani”, este de părere Zoli Toth.
Primă audiţie
Extraordinarul este programat pentru a doua zi de festival, când timişorenii vor fi martorii unui concert în primă audiţie. Corul Filarmonicii din Arad va concerta alături de Filarmonica „Banatul” Timişoara duminică 4 septembrie, tot la sala Capitol, de la ora 19.00.
Dirijorul Peter Ruzicka conduce, în primă audiţie, compoziţia proprie intitulată „Holderlin Simphony“, lucrarea „Fraternite”, compusă de H.W. Henze şi „Simfonia nr.5 în re major”, a celebratului George Enescu. Filarmonica Banatul este invitată să susţină acelaşi concert la Bucureşti, ca parte a programului „Muzica secolului XXI, Enescu şi contemporanii săi”.
În Timişoara, cea de XX-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” se va încheia pe 24 septembrie, la sala Capitol, cu concertul susţinut de Amsterdam Baroque Orchestra.























































