Concurs de dans sportiv cu peste 1.000 de participanţi la Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dansul sportiv, combinaţia perfectă între sport şi artă. FOTO: magnumvrd.ro
Dansul sportiv, combinaţia perfectă între sport şi artă. FOTO: magnumvrd.ro

International Magnum Open Championship, eveniment desfăşurat sub patronajul World Dancesport Federation, are loc pe parcursul a trei zile, vineri la Centrul de Afaceri, iar sâmbătă şi duminică peste drum, la Sala Sporturilor „Constantin Jude".

Pentru a creşte prestigiul competiţiei, sunt invitaţi şi au confirmat prezenţa 16 arbitri din 15 ţări diferite, cum ar fi Germania, Statele Unite, Lituania, Ucraina, Spania sau Italia. De asemenea, cei mai buni sportivi vor fi premiaţi cu cadouri şi premii în bani, în valoare totală de peste 3.500 euro.

Până ieri confirmaseră prezenţa peste 500 de perechi din ţară şi din străinătate, inclusiv perechi din top 50 mondial. „Este un eveniment fără precedent pentru Timişoara, cu o participare foarte numeroasă. Au confirmat deja participarea aproximativ 500 de perechi, dar înscrierea este deschisă până vineri dimineaţa, la ora 10.00, aşa că ne aşteptăm ca acest număr să crească", a spus Diana Avram, unul dintre organizatorii competiţiei.

Ziua de vineri este dedicată celor care sunt la început de drum în dansul sportiv. De la copii până la adulţi, sportivii îşi vor da concursul la sala CCIAT. În partea dedicata concursului de adulţi şi seniori, spectatorii vor avea parte de o prezentare şi o degustare de vinuri.

Sâmbătă şi duminică, dis de dimineaţă, vor intra înconcrus sportivi de diferite nivele şi vârste, la cele peste 15 categorii din programul competiţiei. Suspansul creşte spre seară, când, de la ora 19.00, se vor desfăşura Galele, unde se vor stabili câştigătorii competiţiilor internaţionale. Duminică, de la ora 14.00, timişorenii vor avea ocazia să îi revadă pe câştigătorii zilei de sâmbătă, la mall, în cadrul Galei Laureaţilor Magnum Open Championship.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite