A murit Florentin Cârpanu, primul prefect de Timiş, după Revoluţia din 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florentin Cârpanu
Florentin Cârpanu

Florentin Cârpanu, fostul şef al Comtim în perioada comunistă şi primul prefect al judeţului Timiş după Revoluţie, a încetat din viaţă la vârsta de 82 de ani.

Florentin Cârpanu s-a născut la 29 ianuarie 1934 în oraşul Caransebeş. A urmat Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară Arad, obţinând diploma de inginer zootehnist. În anul 1963 a fost numit director al GAS Peciu Nou şi al Hergheliei Pădureni, unde se creşteau cai din rasa Nonius. În anul 1966 devine primul angajat al celebrului Complex de Creşterea Porcilor Beregsău. În anul 1966 devine primul angajat al celebrului Complex de Creşterea Porcilor Beregsău. După Revoluţia a ajuns şi prefect de Timiş. 

„A pornit aici pe un câmp gol, fără gard, fără copaci şi vecini. Printr-o muncă îndârjită, fără orar şi fără odihnă, a finalizat construcţia giganticului Comtim-Holding Timişoara. Cel mai mare combinat de creşterea porcilor din lume era terminat după 12 ani de la pornire (1978), iar directorul său, care a fost în fruntea activităţii de făurire, devenea o mare personalitate în agricultura mondială”, a scris lumeasatului.ro. 

Comtim Holding gestiona 26 de societăţi în patru mari complexe de creşterea porcilor: Beregsău, Birda, Pădureni şi Gătaia; trei complexe de îngrăşare pentru taurine cu un efectiv de 40.000 capete. La acestea se adăugau: societatea de construcţii zootehnice şi societatea de transporturi, reţeaua comercială pentru piaţa externă cu parteneri din URSS, Iugoslavia, Germania, Armata Americană din Europa şi câteva ţări arabe, reţeaua cu magazine proprii de desfacere din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara cu Valea Jiului şi capitala ţării Bucureşti, toate sub sigla Comtim.  
 

În perioada sa de mare succes, Comtim creştea anual 1,5 milioane de capete porci şi oferea 15.000 locuri de muncă.  

Lui Florentin Cârpanu i-a fost acordat titlul de Doctor honoris causa în anul 1995, de către Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină a Banatului Timişoara, şi din 2010 era cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş. În ultimii ani, Cârpanu s-a retras în judeţul Caraş-Severin, trăind discret, departe de viaţa publică.  

În primăvara lui 2009 americanii de la Smithfield Foods au reînvie brandul Comtim după ce au achiziţionat combinatul.  

În 2013, Smithfield Foods a fost preluat integral de către chinezii de la WH Group, tranzacţia fiind de 7,1 miliarde de dolari. 

Vă mai recomandăm să citiţi:

Magazinul din Timişoara la care veneau să stea la coadă oameni din toată ţara. „Fenomenul“ Comtim în perioada comunistă 

FOTO VIDEO Ce s-a ales de fostele fabrici şi întreprinderi bănăţene. Poveştile a 42 de branduri, de la 1718 până în 1990

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite