Cum a încasat economista unui spital mii de euro promiţând posturi călduţe. Păgubiţii au denunţat-o

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funcţionara promitea că poate face angajări la spitalul din Reghin FOTO Arhivă
Funcţionara promitea că poate face angajări la spitalul din Reghin FOTO Arhivă

Tribunalul Mureş a pronunţat recent o primă sentinţă într-un dosar de trafic de influenţă în care a fost trimisă în judecată o funcţionară a Spitalului Municipal Reghin. Femeia a încasat aproximativ 10.000 de euro promiţând că poate aranja angajarea „clienţilor”.

Potrivit rechizitoriului, funcţionara de la Spitalul Municipal din Reghin a fost trimisă în judecată cu următoarele acuzaţii:

- pretinderea şi primirea sumei de 11.000 de lei în două tranşe, în perioada iunie‑iulie 2019 de la martora L.M.E., lăsând să se creadă că are influenţă asupra membrilor comisiei de examen şi a unor angajaţi din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Reghin şi promiţând că îi va determina pe aceştia să obţină pentru martoră un post de îngrijitor în cadrul unităţii medicale;

- pretinderea şi primirea sumei de 400 de lei în cursul lunii iulie 2020 de la martora L.M.E., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui medic din cadrul Secţiei de Psihiatrie a Spitalului Municipal de Urgenţă Reghin şi promiţând că îl va determina pe acesta să emită un referat medical care să ateste faptul că numita M.E., mama martorei are afecţiuni medicale, referat care urma să fie folosit la dosarul de pensie al acesteia;

- pretinderea şi primirea sumei de 1.000 de euro în perioada iulie‑septembrie 2020, de la martorul L.M., precum şi pretinderea sumei de 100 de euro în data de 27.11.2020 de la acelaşi martor, lăsând să se creadă că are influenţă asupra managerului Spitalului Municipal de Urgenţă Reghin, A.M. şi promiţând că va determina pe acesta să obţină pentru martorul L.M. un post de asistent medical pe perioadă nedeterminată la această unitate medicală;

- pretinderea şi primirea sumelor de 700 euro şi 200 lei de la martorul P.A.C., în cursul lunii octombrie 2020, pe care l‑a asigurat că îi poate obţine angajarea pe un post de asistent medical pe perioadă determinată la Spitalul Municipal de Urgenţă Reghin, precum şi pretinderea sumei de 300 euro, în acelaşi scop, la începutul lunii noiembrie 2020, de la acelaşi martor;

- pretinderea şi primirea sumei de 2.000 de euro în perioada decembrie 2020 – februarie 2021, în mai multe tranşe, de la martorul B.C.E. lăsând să se creadă că are influenţă asupra persoanelor din conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Reghin şi promiţând că va determina pe aceştia să obţină pentru martorul B.C.E. un post de asistent medical pe perioadă nedeterminată la această unitate medicală;

- pretinderea unor sume de bani şi acceptarea promisiunii, în cursul lunii ianuarie 2021, a remiterii unei sume de 300 lei de la martorul B.C.G., asigurându‑l că are influenţă asupra unor cadre medicale din Spitalul Municipal de Urgenţă Reghin, pentru a‑i obţine acte medicale necesare întocmirii unui dosar pentru încadrare în grad de handicap a numitului C.G.

- pretinderea şi primirea, în perioada ianuarie–februarie 2021, de la martorul B.L., cunoscut prin intermediul martorului D.V., a sumei de 1.500 de lei într‑o tranşă de 1.000 de lei şi una de 500 de lei, asigurându‑l că are influenţă pentru a‑i obţine încadrarea pe un post de electrician la Spitalul Municipal de Urgenţă Reghin;

- pretinderea şi primirea, în perioada ianuarie – martie 2021, de la martorul denunţător Ş.S. a sumei totale de 2.500 de euro, prima tranşă de 1.000 de euro şi celelalte de câte 500 de euro, asigurându‑l că îi va obţine un post de asistent medical în cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Reghin, prin concursul ce urma să fie organizat de către unitatea medicală;

- pretinderea, în data de 24.02.2021, de la martorul denunţător C.I.A. a sumei de 2.000 de euro, asigurându‑l că banii vor ajunge la comisia de examen pentru ocuparea unui post de asistent medical la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Reghin, pentru ca martorul denunţător să promoveze în mod fraudulos concursul.

Promisiuni neonorate

Pentru a-i plăti banii ceruţi funcţionarei, unii dintre cei care îşi doreau posturile în spital s-au împrumutat, iar după ce au fost la concurs, dar au fost declaraţi respinşi, au cerut banii înapoi.

Trimisă în judecată, femeia a recunoscut toate acuzaţiile aduse şi a cerut să fie judecată în procedură simplificată, pe baza probelor din rechizitoriu, fiind condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare. În luarea deciziei, judecătorul a avut în vedere că „inculpata a avut o conduită bună înainte de comiterea faptelor, a adoptat o poziţie procesuală sinceră, de recunoaştere şi regret a infracţiunii”.

Prin sentinţa de condamnare, care nu este definitivă, judecătorul a dispus şi confiscarea de la funcţionară a sumei de 12.000 de lei şi 6.200 de euro, bani încasaţi de la „clienţii” cărora le-a promis posturi călduţe.  

Vă mai recomandăm şi:

Unifarm vrea o felie din contractul de 100 de milioane de lei pentru dotarea MApN cu echipamente anti-COVID-19

Directorul suspendat al Unifarm, faţă în faţă cu denunţătorul la DNA. Ce a spus Adrian Ionel după ore bune de confruntare

Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite