Aproape 30 de persoane, evacuate dintr-un bloc din Târnăveni, în urma unui incendiu

0
Publicat:

Aproximativ 30 de persoane au fost evacuate, în noaptea de miercuri spre joi, dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Târnăveni, după ce un apartament situat la etajul al doilea a fost distrus de un incendiu, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Horea" al judeţului Mureş.

Sursa foto: Radio AS Târnăveni
Sursa foto: Radio AS Târnăveni

Potrivit ISU Mureş, incendiul s-a manifestat generalizat într-un apartament situat la etajul doi dintr-un bloc cu patru etaje, de pe strada 1 Decembrie 1918, s-a manifestat violent cu degajări mari de fum, transmite Agerpres.

"În interiorul apartamentului nu era prezentă nicio persoană la momentul izbucnirii incendiului (...) Din întregul imobil au fost evacuaţi preventiv 27 de locatari. Locatarii evacuaţi nu au necesitat îngrijiri medicale. În urma incendiului a fost afectată o suprafaţă totală de circa 55 mp.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire (...) La faţa locului au fost mobilizate următoarele forţe: 3 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 2 autoscări, 1 autospecială de transport personal şi victime multiple, 2 echipaje SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă", a precizat ISU Mureş.   

FOTO: ISU Mureș
FOTO: ISU Mureș
Târgu-Mureş



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite