Șeful unui post de poliție, acuzat că și-a hărțuit fosta soție și a amenințat-o cu pistolul

0
Publicat:

Autoritățile din comuna Muşeteşti, judeţul Gorj, a deschis o anchetă internă după ce șeful postului de Poliție a fost acuzat că şi-a hărţuit şi ameninţat fosta soţie. Bărbatul este acum cercetat penal.

Șeful postului de poliție este acum cercetat penal FOTO Arhivă
Șeful postului de poliție este acum cercetat penal FOTO Arhivă

”La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu se efectuează cercetări în cadrul a două dosare penale, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi hărţuire, care au fost reunite, fiind în anchetă proprie a unui procuror din cadrul unităţii de parchet anterior menţionate, bănuit fiind un angajat al IPJ Gorj”, au transmis, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Potrivit sursei citate, la data de 15.10.2025, Judecătoria Târgu Jiu a dispus faţă de acesta emiterea unui ordin de protecţie, pe o perioadă de 9 luni, dispunându-se ca acesta să fie monitorizat electronic, să nu poarte sau utilizeze arma de serviciu, să nu comunice în vreun fel cu fosta soţie şi să nu se apropie la o distanţa mai mică de 50 de metri de aceasta.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că poliţistul cercetat este agent şi este şeful postului de Poliţie comunal Muşeteşti, reclamat pentru că şi-a hărţuit şi ameninţat fosta soţie. Potrivit Poliţiei, agentul a ameninţat-o verbal pe fosta soţie cu pistolul, fără a ţine arma în mână.

De asemenea, în paralel cu ancheta penală, conducerea IPJ Gorj a dispus ”măsuri de verificare cu privire la săvârşirea unor posibile abateri disciplinare, în sarcina agentului”, transmite instituţia. Sursele au mai menționat că în cadrul anchetei interne se fac verificări şi cu privire la comportamentul poliţistului în comunitatea în care locuieşte şi activează.

Oficialii Poliţiei amintesc că agentul, la fel ca orice alt justiţiabil, se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi precizează că ”IPJ Gorj îşi reafirmă angajamentul pentru aplicarea legii în mod egal şi imparţial şi se delimitează ferm de orice activitate care contravine normelor legale, susţinând un sistem de justiţie bazat pe integritate, legalitate şi profesionalism”.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite