Primul parc fotovoltaic din Gorj, inaugurat la Arcani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcul fotovoltaic de la Arcani va produce trei megawaţi
Parcul fotovoltaic de la Arcani va produce trei megawaţi

Prima centrală fotovoltaică din judeţul Gorj a fost inaugurată vineri, 23 noiembrie, în satul Stoieşti, din comuna Arcani.

Investiţia se ridică la valoarea de cinci milioane de euro şi aparţine firmei Tinmar Energy. Parcul fotovoltaic se întinde pe o suprafaţă de şapte hectare şi are o capacitate de produţie de trei megawaţi pe oră. Centrala care foloseşte razele soarelui va începe să funcţioneze peste câteva săptămâni. Investitorul intenţionează să mai construiască şi alte centrale asemănătoare în localităţile judeţului Gorj. „Cuprinde 12.500 de panouri fotovoltaice de foarte bună calitate, la standardele europene. Intenţionăm să dezvoltăm şi alte parcuri asemănătoare“, a spus administratorul societăţii, Augustin Oancea.

O altă investiţie de acest fel este în curs de derulare în oraşul Târgu Jiu. Investiţia se ridică la peste 20 milioane de euro şi va fi cel mai mare parc fotovoltaic din ţară.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite