Moartea scriitorului Marin Preda. Ce spune Ştefan Agopian despre fatidica zi de 15 mai 1980

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marin Preda a murit după numai câteva luni de la apariţia romanului „Cel mai iubit dintre pământ“
Marin Preda a murit după numai câteva luni de la apariţia romanului „Cel mai iubit dintre pământ“

Au fost făcute multe speculaţii în legătură cu moartea fulgerătoare a scriitorului Marin Preda, mai ales că decesul a survenit la puţin timp după apariţia romanului „Cel mai iubit dintre pământeni“.

Ultimul roman al lui Marin Preda reprezenta o critică la adresa regimului comunist, astfel că au apărut numeroase comentarii cu privire la decesul subit al acestuia la puţin timp după apariţia cărţii. 

  

Scriitorul Ştefan Agopian relatează, în volumul „Scriitor în comunism (nişte amintiri)“, ce s-a întâmplat în fatidica zi de 15 mai 1980. Marin Preda s-a întâlnit la un restaurant din Bucureşti cu Mircea Dinescu, după care a mers la o casă de creaţie a scriitorilor de la Mogoşoaia. Aici a petrecut la ziua de naştere a scriitoarei Sonia Larian, iar dimineaţa era mort.
Ştefan Agopian a aflat ce s-a întâmplat de la poetul Virgil Mazilescu, participant la petrecere şi martor la tot ce s-a întâmplat:  

„Despre moartea lui Marin Preda s-a speculat enorm şi nu puţini au fost cei care erau siguri că fusesei omorât. Publicase romanul Cel mai iubit dintre pământeni" în februarie '80 şi în mai era mort. Romanul avea un succes nebun şi, cum ataca regimul comunist (perioada Dej, desigur) mulţi s-au gândit că Securitatea îi venise de hac. Alţii au insinuat că mai mulţi scriitori l-au împins să bea mai mult decât ar fi fost cazul, ceea ce a provocat moartea. În realitate lucrurile stau în mare cam aşa: în 15 mai, Marin Preda a mâncat în oraş probabil cu Mircea Dinescu cu care era prieten. Au mâncat şi au băut moderat. După aceea, Marin Preda s-a despărţit Dinescu şi s-a întors la editură să îşi ia nişte lucruri. Se pare că la editură a băut ceva tărie, whisky probabil. Pe urmă a plecat la Mogoşoaia cu un taxi. La Mogoşoaia era o casă de creaţie a scriitorilor şi Preda obişnuia să scrie acolo, unde avea o cameră închiriată permanent. Adevărul e că scriitorii mergeau la Mogoşoaia nu neapărat ca să scrie, ci mai mult ca să bea şi să trăncănească. Erau şi din aceia care scriau, acolo îşi scrisese Marin Preda ultimul roman, dar în seara aceea s-a dus mai mult ca sigur ca să bea. Mogoşoaia mai era şi un loc de refugiu pentru scriitorii fugiţi de acasă cu amantele (iubitele) lor. Nu era cazul lui Marin Preda. Dorea să mai bea, ceea ce a şi făcut. S-a dus întins la restaurant şi acolo a dat peste criticul Lucian Raicu, care sărbătorea ziua de naştere a soţiei sale, prozatoarea Sonia Larian.

La masă mai erau şi alţi invitaţi. Preda a fost poftit la masă şi se apucat de băut. După o vreme a zis că se duce la culcare. Nimeni nu ştie ce-o fi făcută în cameră, probabil c-a adormit. Noaptea târziu a reapărut în restaurant şi a dat din nou peste petrecăreţii cu care băuse se mai devreme. A cerut vodcă şi a băut dintr-o răsuflare un pahar de 200 de grame. S-a îmbătat instantaneu şi a fost cărat în cameră. A fost găsit mort a doua zi dimineaţa. Vărsase în somn şi se sufocase cu propria lui vărsătură. Dacă nu s-ar fi dus la Mogoşoaia în seara aia, în august ar fi împlinit 58 de ani. Ştiu povestea de la poetul Virgil Mazilescu, care fusese ei acolo la masă cu pricina“. 

Vă mai recomandăm să citiţi 

Copil de patru ani ucis într-o parcare de către o autoutilitară

Ce persoane vor putea intra în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, fără certificatul verde

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite