Frumoasa Ana Racoviţă, soţia de domnitor pentru care Dimitrie Cantemir a făcut o mare pasiune
0Ana Racoviţă a fost soţia lui Mihai Racoviţă, care a urcat în mai multe rânduri atât pe tronul Moldovei, cât şi al Ţării Româneşti. Ana a fost deosebit de frumoasă şi mulţi boieri s-au îndrăgostit de ea.
Mihai Racoviţă a fost domnitor al Moldovei între anii 1704-1705 şi 1707-1709 şi al Ţării Româneşti între anii 1730 -1731 şi 1741 - 1744 a impus o fiscalitate excesivă. Cea de-a doua soţie a acestuia, Ana Racoviţă, avea o frumuseţe fără egal, care l-a fermecat până şi pe cărturarul de seamă Dimitrie Cantemir.
Ana era originară din Galaţi, serdarul Dediul Codreanu fiind tatăl său. Iată cum o descria Cantemir:
„Cu trupul suleag, cu pieliţa albă, cu ochii negri şi mângâioşi, cu degetele subţiri cu unghiile roşioare, cu mijlocelul iscusit şi cu grumajul rotunjor”.
Mihai şi Ana Racoviţă au avut opt copii
Ana l-a cucerit pe domnitorul Mihai Racoviţă, care era văduv după decesul Saftei, fiica lui Constantin Vodă cel Bătrân, sora domnitorului Antioh Cantemir. Acesta şi-a ales o femeie pe placul sufletului său. Faimosul său cumnat, Dumitraşcu Vodă, nu a fost de acord cu căsătoria, Constantin Gane lansând ideea că chiar acesta ar fi fost îndrăgostit de frumoasa Ana.
Lăutarii din mahalaua Broştenilor au cântat la nunta domnitorului cu frumoasa Ana, care i-au dăruit opt copii.
„Frumuseţea ei a fermecat până şi pe duşmanii domnitorului. Cronicile vremii îi aduc elogii. Ana Racoviţă a refăcut Mitropolia, a cărei clădire a devenit din nou “un lucru sfânt”, după ce ajunsese un loc de pierzanie, scrie Ioan Neculce. Dar, la numai un an şi patru luni de la preluarea domniei, Racoviţă este mazilit de către turci. În primăvara anului 1705, el trebuie să plece la Stambul împreună cu soţia şi copiii. Acolo aveau să trăiască din greu, înglodaţi în datorii, timp de doi ani şi jumătate. În anul 1707, la vreme de toamnă, mai exact pe data de 13 noiembrie, Vodă Racoviţă revine pe tronul Moldovei”, scrie istoricul Arina Avram în lucrarea Femei celebre din România. Dar a doua domnie a fost foarte grea pentru popor.
Întemniţată împreună cu copiii
Ana îşi comanda la Constantinopol rochii scumpe şi mâncăruri alese şi nu ţinea cont de sumele pe care le cheltuia. În anul 1709, Mihai Racoviţă este mazilit din nou pentru că se aliază cu suedezii în conflictul dintre Petru cel Mare şi Carol al XII-lea. Doamna Ana este dusă, împreună cu copiii şi cu soţul, în lanţuri la Poarta Otomană. Reuşesc să scape cu ajutorul unui prieten, dar rămân în continuare în pribegie.
Moartea Anei Racoviţă, un mister
Mihai Racoviţă a obţinut ce-a de-a treia domnie pe tronul de la Bucureşti, dar impune noi biruri pentru a scăpa de datoriile pe care le făcuse. Cronicarul Ion Neculce arată că, de această dată, Ana se dovedeşte milostivă şi era preocupată de mănăstiri şi oamenii săraci. Ana Racoviţă a a reuşit să se salveze dintr-un incendiu împreună cu copiii.
Soţul este mazilit din nou, după un conflict cu Nicolae Mavrocordat, cu fiul căruia se căsătorise cu una dintre fete. Iau din nou calea exilului şi, după o perioadă petrecută la Stambul, Mihai Racoviţă revine pe tronul Munteniei. Despre moarte Anei Racoviţă nu se cunoaşte nimic, acest eveniment nefiind menţionat în cronici.