FOTO Paştele la mănăstirile din Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mănăstirea Lainici este afectată de lucrările de modernizare a drumului din Defileul Jiului
Mănăstirea Lainici este afectată de lucrările de modernizare a drumului din Defileul Jiului

În judeţul Gorj există unele dintre cele mai importante lăcaşuri de cult din România. Este vorba de Mănăstirile Tismana, cea mai veche din Ţara Românescă, Polovragi şi Lainici. Mii de credincioşi sunt aşteptaţi să participe la slujbele de Paşte de la aceste lăcaşuri de cult. Cei care doresc să se reculeagă mai mult timp au posibilitatea să se cazeze chiar în incinta mănăstirilor, dar şi la pensiunile din localităţile în care acestea se află.

Mănăstirea Lainici îşi aşteaptă credincioşii la slujba de Paşte, dar şi pentru a rămâne timp de mai multe zile în cadrul lăcaşului de cult. 100 de locuri de cazare sunt pregătite, dar puţine dintre acestea vor fi ocupate, pentru că credincioşii reuşesc să ajungă cu mare greutate la Lainici, pentru că se lucrează la modernizarea drumului care străbate Defileul Jiului, astfel încât circulaţia este închisă aproape toată ziua. „De regulă vin şi stau o zi sau două. Sunt în jur de 100 de locuri de cazare în incinta mănăstirii. Acum vor veni foarte puţini din cauza drumului şi pentru că preferă să rămână în familie“. a precizat stareţul Mănăstirii Lainici, Ioachim Pârvulescu.
Conducerea Secţiei Drumurilor Naţionale Târgu Jiu a luat decizia să nu mai închidă drumul de Paşte, pentru ca credincioşii să poată ajunge la Mănăstirea Lainici.
Stareţul Mănăstirii Lainici spune că la slujba de Paşte din acest an vor participa doar câteva mii de persoane, în condiţiile în care în anii trecuţi la evenimentul religios participau peste 5000 de credincioşi.

Reguli stricte în incinta mănăstirilor

Şi în incinta Mănăstirii Tismana se pot caza credincioşi, dar regulile sunt stricte. Soţii primesc o cameră, iar cei care nu formează o familie dorm în camere separate. De asemenea, mănăstirea dispune de un hotel, dar şi de o tabără destinate cazării turiştilor. Preţurile sunt cuprinse între 60 şi 90 de lei. Cei care ajung aici pot să ajungă la Schiturile Cioclovina de Sus şi de Jos În localitatea Tismana există şi o rezervaţie naturală de castani, care poate fi vizitată. De asemenea, aici există o tradiţie îndelungată în privinţa realizării ţesăturilor, care sunt vândute prin intermediul magazinelor de profil.
La Mănăstirea Polovragi sunt aşteptaţi să vină credincioşi din Vâlcea şi din Gorj, pentru că lăcaşul de cult se află la graniţa dintre cele două judeţe. Cei care vor să petreacă mai multe zile în zonă se pot caza la pensiunile din zonă, unde tarifele sunt cuprinse între 90 şi 200 de lei. În Polovragi mai poate fi vizitată şi peştera aflată pe Cheile Olteţului.
 

Citeşte şi

Paşte la mănăstirea Nicula, cel mai cunoscut loc de pelerinaj din Transilvania

FOTO Paşte la mănăstirile din Neamţ. Unde se mai găsesc locuri de cazare pentru pelerinii care vin să ia Lumina Sfântă

FOTO Mănăstirile Hodoş Bodrog, Gai, Bezdin, Feredeu şi Bazilica Maria Radna îşi aşteaptă credincioşii de Paşte

 

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite