UPDATE VIDEO Cazul fetei tunsă cu sabia. Doi interlopi, reţinuţi pentru 24 de ore
0Doi bărbaţi implicaţi, noaptea trecută, în scandalul monstru produs la o terasă din Titu, judeţul Dâmboviţa, au fost prinşi de poliţie şi duşi la Parchetul Răcari pentru audieri şi luarea unor măsuri preventive. Este vorba de Bela, 28 de ani şi fratele său, Englezu, de 33 de ani.
UPDATE: Din cercetările efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu efective ale Poliţiei Oraşului Titu, bănuiţii au fost prinşi şi reţinuţi pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de „tulburarea ordinii şi liniştii publice” şi „lovire sau alte violenţe”.
Două dintre persoanele vătămate, respectiv doi bărbaţi, de 36 şi 40 de ani, au fost examinate medico-legal, stabilindu-se faptul că leziunile suferite necesită 8-9 zile de îngrijiri pentru vindecare, fără ca viaţa să le fi fost pusă în pericol.
Patru victime
Patru persoane au ajuns la secţia UPU Titu, după ce două clanuri interlope s-au bătut cu săbiile, la o terasă. În încăierare au fost prinse şi două tinere. Una, de 20 de ani, a fost tunsă cu sabia, după legea ţigănească, având răni grave, iar cealaltă, ospătăriţă, a ajuns cu mâna ruptă la spital.
La secţia UPU Titu au ajuns doi bărbaţi şi două femei în urma bătăii. De vină pentru acest scandal ar fi interlopii Bela şi Englezu, doi bărbaţi din Titu.
O tânără de 20 de ani a fost de-a dreptul tunsă cu sabia. Ea le-a spus medicilor că unul dintre agresori a bătut-o, a lovit-o în zona capului cu sabia, după care, cu aceeaşi armă a tuns-o. Chiar ea ar fi chiar mărul discordiei dintre cele două grupări. Ea s-ar fi încurcat cu un tânăr din cealaltă grupare şi drept răsplată, a fost pedepsită după legea ţigănească, care condamnă aprig femeile care îşi înşală bărbaţii.
Cei doi bărbaţi car au ajuns la spital spun că trei inşi i-a atacat din senin, deşi, până de curând erau prieteni la cataramă.
“Ne-au atacat din senin. Ne-au tăiat cu săbiile şi când mă gândesc că i-am primit la mine în casă, am mâncat împreună, i-am omenit ca pe fraţii mei. Sunt extrem de periculoşi. Erau trei inşi înarmaţi. N-am putut să ne apărăm. Pe mine m-au tăiat la cap şi la burtă. Unuia îi zice Englezu, iar altuia Bela. Nici nu am apucat să ripostăm”, ne-a povestit Vasile Lupu, unul dintre bărbaţii care au ajuns la spital.
Printre victime se află şi ospătăriţa, care a încasat un scaun. “Eu am fost o victimă colaterală. Serveam la o masă şi am primit un scaun peste mână. Erau foarte mulţi. Nu am văzut cu ce erau înarmaţi. Ceilalţi stăteau liniştiţi la masă”, ne-a spus ospătăriţa din Titu.
Unul dintre interlopi şi fata tunsă cu sabia au fost trimişi la Bucureşti, pentru îngrijiri medicale.
Agresorii au fost prinşi
Mascaţii au împânzit tot oraşul pentru a da de urma atacatorilor. Poliţia a reuşit să îi prindă pe principalii agreosori, Bela şi Englezu.
"Din primele verificări, se pare că într-un local de alimentaţie publică, a avut loc un conflict spontan, între mai multe persoane, în urma căruia, patru dintre acestea au necesitat îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe", a declarat ag. Adelina Torcică, purtătoruld e cuvânt al IPJ Dâmboviţa.
Cel mai probabil, cei doi vor fi arestaţi preventiv pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, pentru că părţile vătămate nu au depus plângere pentru lovire şi alte violenţe.
Cum se distrează interlopii. Reprezentaţie a lui Adi Minune, la ei în curte
Potrivit oamenilor legii, Bela, în vârstă de 28 de ani, a mai fost condamnat pentru infracţiuni cu violenţă.
CITEŞTE ŞI