Un șofer a rămas pieton pentru 120 de zile, după ce a fost prins cu viteză excesivă pe drumul spre București

0
Publicat:

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari l-au prins în trafic pe un șofer care „zbura” pe Drumul Național 71 Târgoviște - București. în localitatea Conțești.

Șofer prins conducând cu viteza de 153 km/h/ FOTO IPJ Dâmbovița
Șofer prins conducând cu viteza de 153 km/h/ FOTO IPJ Dâmbovița

Bărbatul, de 55 de ani, din județul Ilfov, a fost surprins de aparatul radar rulând cu o viteză de 153 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză legală este de 50 km/h.

Depășirea cu 103 km/h a constituit o încălcare gravă a regulilor de circulație, punând în pericol siguranța șoferului, a pasagerilor săi și a celorlalți participanți la trafic.

Ca urmare a abaterii comise, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.485 de lei. De asemenea, polițiștii au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile.

Poliția reamintește șoferilor importanța respectării regulilor de circulație, în special a celor referitoare la viteza legală, pentru a preveni accidentele rutiere grave.

Șofer rămas pieton pentru 300 de zile

Un alt șofer din Dâmbovița a reuști performanța de a „rămâne„ pieton pentru 300 de zile. Acesta gonea cu 140 de kilometri pe oră şi nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Până atunci, a acroșat un autoturism și a mers pe contrasens.

Viteza înregistrată de radar FOTO IPJ Dâmbovița
Viteza înregistrată de radar FOTO IPJ Dâmbovița

Şoferul a fost înregistrat cu aparatul radar, vineri, 11 mai 2024, în afara localităţii Săcuieni, în timp ce circula cu viteza de 139 de km/h.

„Conducătorul auto, un bărbat de 67 de ani, nu a oprit la semnalul poliţiştilor şi-a continuat deplasarea, fiind urmărit până în zona Complexului de Nataţie Târgovişte. Şoferul, până în momentul în care a fost oprit, ar fi acroşat un autoturism, ar fi avut un comportament agresiv în trafic, ar fi efectuat trei depăşiri neregulamentare şi ar fi circulat pe sensul opus de mers”, informează Poliţia judeţeană Dâmboviţa.

Având în vedere numeroasele abateri constatate, poliţiştii l-au amendat contravenţional cu 6.685 de lei, iar, ca măsura complementară, au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 300 de zile.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite