Tribunalul Dâmboviţa, decizie în privinţa fostului primar al Buzăului, Constantin Boşcodeală
0
Tribunalul Dâmboviţa a decis, luni, acordarea unui nou termen, pe 26 septembrie, în dosarul fostului primar al Buzăului, Constantin Boşcodeală, trimis în judecată într-un dosar de abuz în serviciu, în care este acuzat că a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău.
Prejudiciul în acest dosar este estimat la peste 24 milioane de lei. Până acum judecătorii au mai dat câteva termene pentru desemnarea unui expert.
În şedinţa de luni instanţa a decis un nou termen pentru a se realiza expertiza bunurilor imobile, expertul a fost amendat de către instanţă cu 4.000 de lei, după ce anterior mai primise o amendă de 1.000 de lei pentru că nu a realizat expertiza.
Unul dintre avocaţi a anunţat că Stana Viorica nu este prezentă din motive medicale, avocatul susţinând că aceasta a suferit un atac cerebral.

Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti a anunţat, în iunie 2014, trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Boşcodeală Constantin Octavian, primar al municipiului Buzău la acea dată, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, Stana Viorica, la data faptelor director al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, Nicolae Trandafir, la data faptelor director al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În rechizitoriul întocmit, se arată că inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, în calităţile menţionate, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia fondului funciar, au făcut posibilă trecerea unei suprafeţe de 33 ha teren arabil, din domeniul public al statului, în domeniul privat al municipiului Buzău. Terenul respectiv se afla în administrarea Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, fiind destinat exclusiv activităţii de cercetare şi producerii de seminţe şi material săditor din categorii biologice superioare şi, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operaţiuni.
Faptele inculpaţilor, se mai arată în rechizitoriu, au avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 12.720.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 33 hectare preluat nelegal, aflat în domeniul public al statului, precum şi prejudicierea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău, prin lipsa de folosinţă a suprafeţei respective, cuantificată de reprezentanţii săi legali la valoarea de 11.528.760 lei.
Agenţia Domeniilor Statului Bucureşti şi Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău s-au constituit părţi civile în cauză, conform Agerpres.