Şofer vinovat de producerea unui accident cu trei victime, fugit de la faţa locului. S-a dus la Poliţie a doua zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
agent politie politist foto shutterstock

Un şofer de 42 de ani, vinovat de producerea unui accident pe DJ 702E, în comuna dâmboviţeană Cobia, în care au fost rănite trei persoane, a fugit de la locul faptei, iar a doua zi s-a prezentat la Poliţie.

Accidentul a avut loc luni, 4 iulie. Şoferul a lovit o maşină care staţiona şi pe care a proiectat-o în alt autoturism. Trei pietoni au fost răniţi.

„La data de 4 iulie, pe drumul judeţean 702 E, în comuna Cobia, s-a produs un accident rutier. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din Mislea, ar fi condus un autoturism, în localitatea Gherghiţeşti, din direcţia Cobia către Găeşti, intrând în coliziune cu un autoturism staţionat. Ulterior, autovehiculul a fost proiectat într-un alt autoturism. În urma evenimentului, trei bărbaţi, pietoni, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital”, precizează IPJ Dâmboviţa.

După producerea evenimentului rutier, şoferul de 42 de ani a fugit de la locul faptei. Marţi acesta s-a prezentat la sediul Poliţiei Oraşului Găeşti.

„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului”, mai informează IPJ Dâmboviţa. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Două şoferiţe s-au ciocnit pe  DN 1A, la Butimanu, rezultând 12 răniţi. Plan Roşu de intervenţie VIDEO 

Microbuz de transport, cu elevi, implicat într-un accident, lângă Târgovişte. Doi morţi şi nouă răniţi VIDEO

VIDEO Accident spectaculos. Şofer cocoţat cu maşina pe o clădire, în Târgovişte

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite