Şefii Poliţiei Dâmboviţa au intrat în concendii înainte de sosirea Corpului de Control al IGPR, care investighează crima din coaforul din Titu
0Corpul de control al IGPR se află în aceste zile în Târgovişte, pentru a vedea ce s-a întâmplat exact în cazul crimei din coaforul din Titu, acolo unde un militar şi-a ucis iubita cu un cuţit.
Încă din 12 martie, şeful IGPR la acea vreme, Cătălin Ioniţă, anunţa că şeful Poliţiei Dâmboviţa, comisar-şef de poliţie Danil Zepişi, este cercetat de Direcţia Control Intern în cazul crimei din coaforul din Titu, numai că Zepişi a intrat brusc în concendiu medical, de aproximativ o săptămână. În concendiu este şi şeful Poliţiei Târgovişte, Adrian Antofie, iar adjunctul IPJ, Denis Pârvu a fost plecat în concendiu, fiind astăzi la serviciu, însă va mai pleca în concediu şi pe 10 iulie, după terminarea controlului.
De altfel, potrivit unor surse din rândul poliţiştilor, anchetatorii sosiţi de la Bucureşti s-au arătat extrem de iritaţi de faptul că nu au fost întâmpinaţi de şefi la începerea controlului, unul dintre ei fiind vizat direct de verificări.
IGPR a anunţat, luni, 12 martie, referindu-se la cum a fost rezolvat cazul de la Titu, că „situaţia denotă superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu”. Alături de Zepişi mai sunt cercetaţi şi şeful Poliţiei Titu, dar şi patru subalterni de la acelaşi post de poliţie.
Ministrul de Interne Carmen Dan a declarat, în luna mai, la Târgovişte, în cadrul unei conferinţe de presă, că ancheta care îl vizează pe şeful IPJ Dâmboviţa, în cazul crimei de la coaforul din Titu, va fi gata într-o săptămână.
"Este aproape de finalizare şi o verificare care priveşte cazul de la Titu. Încă nu am văzut raportul final, însă vă asigur că este un raport serios. Probabil că va fi prezentat ministrului cu propunere de măsuri săptămâna viitoare şi vă asigur că dacă lucrurile sunt probate, dacă există vreun gram de vinovăţie nu voi fo tolerantă sau ezitantă", a declarat ministrul MAI, Carmen Dan, vineri, 18 mai, la Târgovişte.

CE S-A ÎNTÂMPLAT
Plutonierul Florin Oprea şi-a înjunghiat mortal concubina în vârstă de 25 de ani într-un coafor din Titu, pe data de 23 ianuarie. Militarul şi-a recunoscut fapta. Militarul, originar din localitatea Lunguleţu, trăia de mai mult timp cu tânăra în concubinaj, cei doi având împreună un copil.
După comiterea faptei militarul s-a predat la Poliţie, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar care a deschis pe numele bărbatului un dosar penal pentru infracţiunea de omor.
Plutonierul Florin Oprea, specialist în grupa reparaţii şi conservare a Depozitului 129 Materiale Tehnice din Târgovişte, din subordinea Bazei 2 Logistice, era angajat al MApN din anul 2009. După comiterea crimei a reieşit că victima ar fi cerut ajutorul Poliţiei în mai multe rânduri.
CITEŞTE ŞI: