Peste 50 de urgenţe la Ortopedie în ultimele 24 de ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe culoarele Spitalului de Urgenţă din Târgovişte erau în această dimineaţă mai mulţi pacienţi care prezentau fracturi, entorse sau luxaţii ale mâinilor sau picioarelor.

Este şi cazul Niculinei Mihai, o femeie în vârstă de 65 de ani din localitatea Hulubeşti, judeţul Dâmboviţa, care a venit la cumpărături în oraş şi care din cauza gheţuşului de pe trotuar s-a dezechilibrat şi a căzut în mâna dreaptă. “Acum două zile am vrut să merg să mai fac nişte cumpărături, să mai cumpăr pentru Anul Nou câte ceva, nu am fost atentă şi am căzut. Aveam o geantă în mână, m-am dezechilibrat şi am căzut, nu am mai avut timp să pun mâna cum trebuie. Acum am venit să văd dacă pot să îmi schimb bandajul pentru că l-am murdărit la treburile din gospodărie”, ne-a povestit tanti Niculina.

Ninsorile căzute în ultimele zile au dus la creşterea numărului de pacienţi care s-au prezentat la urgenţe în urma căzăturilor suferite din cauza gheţuşului de pe trotuare. “De ieri până astăzi la ora 09.00, la Unitatea Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte s-au înregistrat peste 50 cazuri de fracturi, luxaţii şi entorse”, a declarat Elena Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite